2.4 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialAvionul rus s-a prăbuşit, duminică, în Marea Neagră din cauza blocării flapsurilor

Avionul rus s-a prăbuşit, duminică, în Marea Neagră din cauza blocării flapsurilor

O defectare a flapsurilor este ipoteza principală în cazul prăbuşirii avionului militar rus în Marea Neagră, afirmă, după găsirea celor trei cutii negre, surse din cadrul investigaţiei citate de presa rusă, citată de Mediafax.

Cele trei înregistratoare de bord, aşa-numitele cutii negre, au fost scoase marţi după-amiază din Marea Neagră, au declarat oficiali ruşi. Ministerul rus al Apărării a anunţat găsirea unei singure cutii negre.

Site-ul de ştiri Life.ru a prezentat ultima conversaţie dintre pilotul şi copilotul avionului Tupolev Tu-154: „Nu merg flapsurile… Comandante, ne prăbuşim…”, este, potrivit unor surse, ultima afirmaţie înregistrată a copilotului.

Autorităţile ruse nu au difuzat stenograma conversaţiei între piloţi.


Rusia este în stare de șoc în urma tragediei din ziua de Crăciun, când un avion al Ministerului Apărării care transporta 92 de persoane spre Siria s-a prăbușit în Marea Neagră, în apropiere de stațiunea Soci. Niciunul dintre oamenii aflați la bord nu a supraviețuit. Detalii aici.


Surse citate de agenţia de presă Interfax au confirmat că ancheta se concentrează pe o problemă la flapsurile aripilor.

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) a transmis marţi că nu există indicii care să susţină ipoteza unui act terorist. „Principalele ipoteze sunt: motorul lovit de un obiect în zbor, carburant neconform care a generat oprirea motoarelor, eroare de pilotaj sau defecţiune tehnică”, a transmis FSB.

Un avion militar rus de tip Tupolev Tu-154 s-a prăbuşit duminică dimineaţă în Marea Neagră. Avionul decolase de la Soci şi a dispărut de pe ecranele radarelor după circa 20 de minute. Avionul făcuse escală la Soci pentru realimentare, după decolarea iniţială de pe Aerodromul Şkalovski, situat în apropiere de Moscova, în drumul spre Latakia (Siria). La bord erau 92 de persoane, dintre care 83 de pasageri, în principal membri ai Orchestrei militare Aleksandrov, care urma să concerteze de sărbători în baza militară rusă Hmeymim (Siria), şi jurnalişti. Nu există supravieţuitori.

Cele mai citite

OMS a avertizat, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a tras un semnal de alarmă în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ), subliniind că urgența climatică este, în...

România visează la Campionatul Mondial după 28 de ani! Tragere favorabilă pentru tricolori

România și-a aflat astăzi adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026, iar sorții au fost de partea tricolorilor. Echipa antrenată de Mircea Lucescu va lupta...

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă