1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialAutoritățile italiene iau măsuri de securitate, cu ocazia summitului UE. Spațiul aerian...

Autoritățile italiene iau măsuri de securitate, cu ocazia summitului UE. Spațiul aerian deasupra Romei va fi închis, până sâmbătă noaptea

Spațiul aerian deasupra Romei va fi închis, până sâmbătă noaptea, pentru a garanta securitatea în capitala Italiei la summitul liderilor europeni dedicat aniversării a 60 de ani de la semnarea tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene, informează Entitatea Națională de Aviație Civilă (ENAC),  citată de EFE, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat de presă, ENAC a precizat că măsura va fi în vigoare începând de vineri noaptea, de la ora locală 06:00 (05.00 GMT), și până sâmbătă la ora locală 23:00 (22:00 GMT). Suprafața afectată are o rază de 10 kilometri din centrul orașului Roma și nu va putea fi survolată nici măcar cu planoare sau drone. În schimb, nu vor fi afectate sosirile și plecările avioanelor comerciale sau care operează în sistem charter de pe aeroporturile Fiumicino și Ciampino, și nici avioanele serviciilor de urgență.

Aceasta este una dintre măsurile dispozitivului de securitate strict care va fi pus în aplicare începând de vineri la Roma, care va găzdui șefi de stat sau de guvern ai UE pentru aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. Centrul orașului va fi blocat și, pentru aceasta, au fost stabilite mai multe zone. Zona verde, în jurul palatului Quirinale, sediul președinției, și unde va fi permisă circulația pietonilor, în schimb vor fi controlate toate vehiculele care încearcă să se apropie. În zonă nu se vor permite proteste sau mulțimi de oameni.


 Citește și: Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită la Roma, unde va participa la summit-ul aniversar al UE. Șeful statului se va întâlni, vineri, cu Sanctitatea sa Papa Francisc 

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, vineri, o vizită la Roma, unde va participa, în weekend, la reuniunea informală a Consiliului European organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma.


Zona albastră, care cuprinde Campidoglio, sediul primăriei din Roma, și unde va avea loc summitul propriu-zis. Sâmbătă, întreaga zonă va fi blocată și interzisă circulației mașinilor și pietonilor. În această zonă nu se va mai putea parca începând de vineri, ora locală 19:00 (18.00 GMT) și, din motive de securitate, vor fi ridicate toate pubelele de gunoi.

Străzile Romei vor fi patrulate de 7.000 de agenți — polițiști și militari — și vor fi desfășurate 15 kilometri de bariere de securitate și 300 de vehicule ale poliției.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă