30.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialNEWS ALERT. Autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund, vizat de un atac...

NEWS ALERT. Autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund, vizat de un atac cu bombă, în timp ce se îndrepta spre stadion. Trei dispozitive au explodat, iar jucătorul Marc Bartra a fost rănit. Meciul cu Monaco a fost amânat. Fanii prezenți pe stadion, solidari cu fotbaliștii

UPDATE 23.30: Autoritățile germane nu dispun în acest stadiu de elemente care să indice că exploziile ar fi de origine „teroristă", au declarat surse apropiate serviciilor de securitate pentru DPA, potrivit AFP,

La rândul său, poliția vorbește despre un „atac grav cu material exploziv".

Fanii echipei AS Monaco, prezenţi, marţi seară, pe Signal Iduna Park, au început să scandeze „Dortmund, Dortmund", după ce au aflat că autocarul formaţiei Borussia a fost avariat de trei explozii, în timp ce se îndrepta spre stadion.

 23.00: Preşedintele clubului Borussia Dortmund, Hans-Joachim Watzke, a declarat că jucătorii sunt în stare de şoc, informează Le Figaro.

„Jucătorii sunt în stare de şoc. Acest gen de eveniment te marchează. Sper că echipa va putea cumva să revină pe teren", a declarat Watzke.

21.30: Potrivit poliției locale, trei dispozitive explozive au fost detonate, la aproximativ 10 km de stadionul din Dortmund.

„În timp ce se îndreptau spre stadion, pentru meciul din Liga Campionilor împotriva echipei AS Monaco, a avut loc o explozie, în jurul orei locale 19.00. Ca urmare a deflagrației, geamurile autocarului au fost distruse (total sau parțial) și o persoană a fost rănită. Pentruu moment, nu se poate spune ce a cauzat explozia sau unde s-a produs”, a precizat poliția locală, citată de Deutsche Welle.

Meciul cu AS Monaco a fost amânat pentru miercuri seara.


O explozie a cărei natură nu a fost stabilită a vizat, marţi seară, autocarul echipei de fotbal germane Borussia Dortmund, potrivit unor surse citate de presa germană, informează BBC News.

Explozia a avut loc în timp ce autocarul se deplasa spre stadion pentru disputarea partidei cu AS Monaco.

Potrivit BBC, jucătorul Marc Bartra a fost rănit și transportat la spital. 

AFP a relatat că geamurile autocarului ar fi fost sparte în explozie.

La fața locului au fost trimise echipaje ale poliției și ale pompierilor.

Într-un mesaj postat pe Twitter, echipa a precizat că ceilalți jucători sunt în siguranță și că nu există niciun pericol în apropiere de stadionul pe care urma să aibă loc meciul cu Monaco, în cadrul Ligii Campionilor.

 

Ştire în curs de actualizare.

Cele mai citite

Ucraina a atacat teritoriul Rusiei cu rachete americane

Rusia pregătește a doua fază a ofensivei împotriva Ucrainei pe direcția Harkov și adună mari unități militare în zonă, a declarat comandantul Forțelor Ucrainene,...

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...

VIDEO. Cristiano Ronaldo, în lacrimi! Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui

Imagini rare cu unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Cristiano Ronaldo s-a întins pe jos și a plâns în hohote, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă