6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialAnaliză. Polonia se scufundă în haos politic, după adoptarea măsurilor care limitează...

Analiză. Polonia se scufundă în haos politic, după adoptarea măsurilor care limitează independența Justiției, a presei și libertățile individuale

Criza politică din Polonia a depăşit în acest weekend un nou prag. În timp ce guvernul de dreapta este acuzat că vrea să controleze media şi a votat legi în forţă, mii de manifestanţi şi-au înmulţit acţiunile contra Executivului polonez.

Mai multe mii de persoane s-au reunit sâmbătă în faţa palatului prezidenţial din Varşovia pentru a apăra libertatea presei, ameninţată, susțin ei, de dreapta populistă aflată la putere, şi pentru a denunţa fraudele presupuse în voturile din Parlament din ajun. Manifestaţii de mai mică anvergură au avut loc şi în alte oraşe din Polonia. „Ruşine!“, „Stop devastării Poloniei!“, „Libertate, egalitate, democraţie!“ scandau manifestanţii agitând drapele naţionale roşu şi alb, drapele europene, în timp ce mergeau spre Parlament, care a fost protejat de un vast dispozitiv poliţienesc. Intrarea a fost interzisă pentru presă.

Aceste demonstraţii au urmat incidentelor inedite din noaptea precedentă, când sute de persoane au blocat ore bune căile de acces în Parlamentul din Varşovia şi au împiedicat deputaţii majorităţii, pe primul ministru, Beata Szydlo, şi pe şeful partidului Dreptate şi Justiţie (PiS) – conservator, aflat la putere – Jaroslaw Kaczynski, să iasă din clădire. Sub protecţia poliţiei, cortegiul maşinilor care îi transportau pe Szydlo, Kaczynski şi alţi înalţi responsabili ai PiS a forţat trecerea printre miile de manifestanţi nemulţumiţi, reuşind să părăsească Parlamentul, târziu în noapte.

Pe fondul acestor confruntări între opoziţie şi partidul aflat la putere şi după mai multe zile de proteste de stradă, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European a cerut autorităţilor poloneze să respecte Constituţia.

Măsuri anti-presă

Răspunzând apelului Mişcării de apărare a democraţiei (KOD) şi a mai multor partide de opoziţie, manifestanţii au precizat că protestează contra unei noi legi care limitează accesul media la deputaţi şi contra unei serii de reforme foarte controversate votate de conservatorii populişti, la putere, ca şi contra adoptării bugetului de stat pentru 2017 în condiţiile în care opoziţia le-a considerat ilegale. Liderii principalelor partide de opoziţie au anunţat că vor sesiza justiţia asupra voturilor din ajun. Deputaţi ai opoziţiei, liberali şi centrişti ocupă în continuare hemiciclul afirmând că vor rămâne până marţi pentru a relua voturile textelor de buget.

Premierul polonez, Beata Szydlo, a calificat sâmbătă drept „scandaloase“ acţiunile opoziţiei, care blochează accesul în principala sală a Parlamentului. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a început duminică o serie de întâlniri cu liderii partidelor din Parlament pentru a aplana criza politică. Duda a început să se întâlnească cu liderii partidelor de opoziţie reprezentate în Parlament. El urmează să poarte discuţii şi cu Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului aflat la putere Lege şi Justiţie (PiS), la o dată care nu a fost încă stabilită. 

Hegemonie politică şi derivă autoritară

O reală criză politică persistă în Polonia după ultimele alegeri legislative din octombrie 2015, câştigate de Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS) Polonia și după ce Andrzej Duda, candidatul PiS, a fost ales preşedinte al Poloniei în luna mai a aceluiaşi an. Întărit de aceste două victorii, cu o majoritate absolută în Dietă (Camera inferioară a Parlamentului polonez), PiS, noul guvern şi preşedintele nu-şi interzic nimic. O hegemonie legislativă şi executivă, tradusă imediat printr-o serie de măsuri contra autonomiei Justiţiei, independenţei media şi libertăţilor individuale.

Contextul tensiunilor între Guvern şi majoritatea PiS, de o parte şi opoziţia politică, de altă parte, s-a transformat în conflict deschis în jurul nominalizărilor celor cinci judecători ai Tribunalului Constituţional (TC). PiS a trecut o reformă legislativă asupra TC care autoriza Dieta să aleagă noi cinci judecători, investiţi imediat de preşedinte.

Afacerea a focalizat atenţia opiniei publice şi a instituţiilor europene, îngrijorate de riscurile induse de acest derapaj anti-democratic de mare amploare. O dezbatere inedită asupra statului de drept în Polonia s-a declanşat în Parlamentul European. Criza constituţională a fost anchetată şi de Comisia de la Veneţia, organ consultativ al CE, compusă din experţi independenţi în drept constituţional. La rândul ei, Comisia Europeană a decis să antameze procedura de control a statului de drept în Polonia. Pentru Europa, legile PiS sunt îngrijorătoare. „Mica lege asupra media“ a schimbat radical regulile, permiţând controlul asupra audio-vizualului, tendinţa fiind ilustrată şi de adoptarea altor legi. Faţă de această ofensivă autoritară, mobilizarea societăţii poloneze este fără precedent de după căderea comunismului.


Citiți despre evoluția situației din Polonia aici:

A treia zi de proteste în Polonia, față de încercarea de restricționare a libertății presei. Şeful statului se întâlneşte cu liderii partidelor parlamentare pentru a căuta soluţii de aplanare a crizei

 

Cele mai citite

Răzvan Burleanu, despre Dan Șucu: „Contribuie la schimbarea percepţiei despre ţara noastră”

Dan Șucu, principalul acționar al clubului Rapid București, a devenit acționar majoritar al clubului italian Genoa CFC, marcând o premieră pentru România prin integrarea...

Bon fiscal tipărit doar la cererea clientului pentru plățile cu cardul. Președintele a promulgat legea

Președintele a semnat proiectul de lege care modifică obligația operatorilor economici de a emite bonuri fiscale tipărite pentru tranzacțiile cu carduri de credit sau...

Viktor Orban a afirmat că maghiarii au avut de mult timp interesul ca România să adere la Schengen – VIDEO

Viktor Orban, premierul Ungariei, a declarat vineri că țara sa a susținut întotdeauna integrarea României în Spațiul Schengen. https://www.youtube.com/watch?v=My1d1PIPGiI Viktor Orban a sosit în România Poziția...
Ultima oră
Pe aceeași temă