2.8 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialAlertă cu bombă la o tabără de refugiați din Belgia

Alertă cu bombă la o tabără de refugiați din Belgia

O alertă cu bombă la o tabără de solicitanți de azil din Belgia a cauzat, sâmbătă, evacuarea a peste 360 de persoane, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Comuna flamandă Damme, din care face parte localitatea Sijsele în care este situat centrul, a primit joi o scrisoare în olandeză în care se vorbea despre existenţa unor explozibili în tabără care vor exploda sâmbătă, la ora locală 09.45, informează agenţia belgiană de ştiri Belga. Informaţia privind această „ameninţare concretă”, potrivit primarului din Damme, Joachim Coens, nu a fost făcută publică decât sâmbătă, după ce toţi ocupanţii au fost mutaţi în siguranţă într-o sală de sport din apropiere, în jurul orei 06.30. 

El au lăsat astfel locul liber pentru poliţişti însoţiţi de câini, care au inspectat fosta cazarmă transformată în tabără pentru solicitanţi de azil. Căutările nu s-au soldat însă cu niciun rezultat, iar din acest motiv în jurul orei 12.30 solicitanţii de azil au fost autorizaţi să revină în tabără de organizaţia care gestionează centrul, Crucea Roşie, a informat postul public flamand VRT. 

O anchetă a fost deschisă de către parchetul din provincia Flandra Occidentală pentru a se încerca identificarea autorului scrisorii, relatează Belga. 

În 2015, Belgia a înregistrat 38.990 de solicitanţi de azil, o creştere de 178% faţă de anul precedent (14.045), potrivit datelor furnizate de Eurostat. Tabăra de la Sijsele, deschisă în septembrie 2015 în satul din Flandra rurală, a căpătat o oarecare notorietate în partea neerlandofonă a Belgiei întrucât a fost la începutul lui 2016 subiectul unui program televizat în patru episoade care descria viaţa cotidiană a solicitanţilor de azil, în principal irakieni, şi modul în care au fost primiţi de populaţia locală.

Cele mai citite

Creșterea salariului minim brut aduce majorări ale deducerii personale din ianuarie 2025

De la 1 ianuarie 2025, creșterea salariului minim brut pe economie de la 3.700 de lei la 4.050 de lei va aduce modificări importante...

Agheasmă pentru toți: 200.000 de PET-uri în Constanța și peste 10.000 de litri de apă sfințită la Patriarhia Română

Boboteaza este o sărbătoarea ce marchează purificarea apelor și reînnoirea spirituală Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat duminică Slujba de Sfințire Mare a Apei la...

Circulație restricționată, din nou, pe podul Giurgiu-Ruse: Reparațiile capitale încep din 8 ianuarie

Lucrările vor fi desfășurate pe partea bulgară a podului, pe durata zilei, și vor implica circulație alternativă pe o singură bandă Ministerul român al Afacerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă