Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a organizat duminică la St. Louis (Missouri), cu câteva ore înainte de a doua dezbatere cu candidata democraților, Hillary Clinton, o conferință de presă împreună cu femeile care îl acuză de hărțuire sexuală pe fostul președinte Bill Clinton, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
„Aceste patru femei foarte curajoase au cerut să fie aici”, a declarat Donald Trump, alături de Juanita Broaddrick, Paula Jones, Kathleen Willey și Kathy Shelton.
Omul de afaceri a amenințat că va vorbi în cursul dezbaterii despre infidelitățile conjugale din trecut ale lui Bill Clinton și a intensificat atacurile împotriva fostului președinte, după ce vineri a fost dezvăluită o înregistrare video din 2005 în care făcea comentarii obscene într-o discuție despre femei cu un moderator de televiziune.