3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialAlegeri SUA: Michelle Obama îndeamnă alegătorii s-o susţină pe candidata democrată: Hillary...

Alegeri SUA: Michelle Obama îndeamnă alegătorii s-o susţină pe candidata democrată: Hillary mă inspiră

Michelle Obama, Prima Doamnă a Statelor Unite, consideră că Hillary Clinton este candidata potrivită pentru a-i succeda soţului său. Ea a îndemnat vineri alegătorii să se mobilizeze în favoarea candidatei democrate, afirmând că nu înțelege lipsa de entuziasm pe care aceasta o generează, spun jurnaliştii de la AFP, preluaţi de Agerpres.

„Când aud oamenii spunând că nu sunt îndemnați de entuziasm, nu sunt de acord. Hillary mă inspiră!”, a declarat soția lui Barack Obama, amintind „perseverența sa, sufletul său, curajul său”.

„Avem ocazia să alegem pentru Casa Albă una dintre persoanele cel mai calificate care există”, a mai spus ea, cu prilejul unui miting organizat la universitatea George Mason, la Fairfax (Virginia, est).

Odată cu apropierea alegerilor de la 8 noiembrie, democrații se tem de o slabă mobilizare a electoratului lor tradițional, în special a minorităților care au contribuit pe deplin la victoriile lui Barack Obama în 2008 și 2012.

„Nu este de-ajuns să participi la mitinguri și să-ți faci câteva selfie-uri”, a atras atenția Michelle Obama. „Nu este de-ajuns să fii furios. Trebuie aleși oameni care se vor lupta cu voi și pentru voi”, a adăugat ea.

„Suflecați-vă mânecile, dați telefoane, băteți la uși!”, a îndemnat ea.

Fără să pronunțe numele lui Donald Trump, Prima Doamnă a acuzat lipsa acestuia de coerență, de experiență și de stăpânire a dosarelor.

„Avem nevoie de cineva care își va lua funcția în serios”, a subliniat Michelle Obama. „Un candidat care nu se va schimba brusc în momentul preluării funcției”, a avertizat ea.

În cursul Convenției naționale democrate, la sfârșitul lui iulie la Philadelphia, soția lui Barack Obama a apărat-o cu pasiune pe Hillary Clinton și a acuzat cu tărie „limbajul urii” folosit de adversarul republican al acesteia.

 

Cele mai citite

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...

Dobânzile mari, munții greu de escaladat ai creditării

Dobânzile la creditele din România au devenit o provocare copleșitoare pentru consumatori și companii, o călătorie economică pe teren accidentat, care contrastează puternic cu...

Marcel Ciolacu nu crede în implicarea Rusiei în alegerile din România

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă