Lituanienii sunt chemați, duminică, la urne, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale. Preşedinta în exerciţiu, Dalia Grybauskaite, este cel mai bine plasată pentru obţinerea celui de-al doilea mandat, relatează AFP, preluată de Mediafax.
Cunoscută ca „Doamna de Fier” baltică şi pentru fermitatea faţă de marele vecin rus, în criza ucraineană, Grybauskaite, în vârstă de 58 de ani, ar putea să fie realeasă încă din primul tur.
Sondajele de dinaintea alegerilor o creditează cu peste 50% din intenţiile de vot, dar totul depinde de prezenţa la urne – este necesar să depăşească pragul de 50% pentru ca o eventuală realegere să fie validată.
În precedentul scrutin, în 2009, Grybauskaite a fost aleasă în primul tur cu 69,04% din voturile exprimate, prezenţa fiind de 51,67%. Preşedinta în exerciţiu pare să nu aibă un rival puternic, cota celorlalţi şase candidaţi fiind de aproximativ 10%.
Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 7.00 (7.00, ora României) şi vor fi închise la ora locală 20.00 (20.00, ora României), în acest stat baltic cu trei milioane de locuitori, membru al Uniunii Europene (UE) pi NATO din 2004. Nu este prevăzut niciun sondaj la ieşirea de la urne, iar datele despre participare urmează să fie comunicate duminică seara.