Fostul manager de campanie al președintelui-ales, Kellyanne Corway, a declarat că viitoarea administraţie Donald Trump nu o va urmări în justiţie pe democrata Hillary Clinton, aşa cum a ameninţat republicanul în campania electorală, scrie News.ro.
“Cred că preşedintele-ales, care este şi şeful partidului vostru, vă spune înainte de învestire că nu vrea să dea curs acestor acuzaţii; transmite un mesaj foarte puternic, în ton şi conţinut”, a spus Conway.
În cursul celei de-a doua dezbateri electorale, Donald Trump a declarat că, dacă va câştiga, îi va cere Procurorului General să delege un procuror care se ocupe de Clinton.
Potrivit lui Conway, „Clinton trebuie, în continuare, să se confrunte cu faptul că majoritatea americanilor nu o consideră cinstită şi demnă de încredere”. „Dacă Donald Trump o poate ajuta să se vindece, atunci poate că acesta este un lucru bun”, a adăugat ea.
„Trimiteți-o la închisoare” este unul dintre cele mai folosite sloganuri folosite la mitingurile electorale conduse de Trump. Președintele ales a atacat-o în nenumărate rânduri pe contracandidata sa pentru că a folosit un server personal de e-mail în perioada în care a fost secretar de Stat şi pentru că Fundaţia Clinton ar fi coruptă.