Persoana responsabilă de răpirea şi uciderea celor tei copii israelieni în luna iunie a fost arestată. Palestinianul acuzat că a pus totul la cale a fost găsit în Cisiordania ocupată.
"Acum o lună, forţele israeliene de securitate l-au arestat în tabăra de refugiaţi Shuafat (la nord de Ierusalim, în Cisiordania) pe Hossam Kawasmeh, suspectat că a condus unitatea de comando care i-a răpit şi asasinat pe cei trei adolescenţi" israelieni, a anunţat poliţia într-un comunicat, potrivit Mediafax.
Cei trei tineri, care frecventau o şcoală religioasă, au fost găsiţi morţi la 30 iunie, în apropiere de un drum unde au fost văzuţi ultima dată, cu două săptămâni înainte, făcând autostopul în Cisiordania.
Potrivit presei israeliene, Hossam Kawasme ar fi recunoscut, în timpul detenţiei, că a primit sprijin financiar din partea mişcării Hamas, pentru a recruta şi înarma unitatea de comado care i-a răpit şi ucis pe cei trei tineri.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Hamas că este responsabilă de răpire, fapt dezminţit de mişcarea islamistă.
Cu o lună înainte de lansarea operaţiunii israeliene în Gaza, armata a efectuat o vastă urmărire în Cisiordania ocupată pentru a-i găsi pe cei tineri studenţi şi a destructura infrastructurile politice şi de caritate ale mişcării islamiste Hamas, mai scrie sursa citată.
Aproape 600 de palestinieni au fost arestaţi, dintre care două treimi sunt membri ai Hamas, potrivit unor surse palestiniene.
Însă Israelul caută în continuare doi palestinieni, şi anume pe Marouane Kawasmeh şi Amer Abu Eisheh, prezentanţi de la sfârşitul lui iunie de către serviciile de securitate internă ca fiind suspecţi de implicare în această afacere, a precizat marţi poliţia israeliană.