După mai bine de doi ani de tensiuni premierul japonez Shinzo Abe şi preşedintele chinez Xi Jinping au participat la primul summit bilateral cu ocazia summitului Asia-Pacific, unde participă principalii lideri din regiune, inclusiv Barack Obama şi Vladimir Putin, pe fondul rivalităţilor geopolitice şi comerciale. informează Mediafax.
Relaţiile dintre China şi Japonia sunt tensionate de mai bine de doi ani pe fondul disputelor cu privire la suveranitatea Insulelor Diaoyu (Senkaku, în japoneză) în Marea Chinei de Est, revendicate de Beijing, dar administrate de Tokyo. Aviaţia şi Marina celor două ţări au fost implicate în mai multe incidente în ultimele luni, în apropierea arhipelagului nelocuit.
În acest context, premierul Abe a cerut Chinei înfiinţarea unui mecanism de comunicare maritimă, pentru evitarea unui eventual incident.
Potrivit agenţiei Xinhua, Abe a asigurat că Japonia nu intenţionează să-şi schimbe poziţia cu privire la responsabilităţile istorice. Preşedintele Xi Jinping a reafirmat poziţia Chinei şi a îndemnat Japonia să "folosească istoria ca pe o oglindă pentru a privi spre viitor".
Gazda reuniunii APEC, preşedintele chinez a deschis cea mai importantă reuniune internaţională organizată după sosirea la putere, la sfârşitul anului 2012. Preşedintele american Barack Obama, sosit luni dimineaţă la Beijing, a susţinut un discurs la deschiderea summitului APEC, iar marţi şi miercuri are programate întrevederi cu preşedintele Xi Jinping. Casa Albă a promis "discuţii sincere şi aprofundate" cu partea chineză.
Preşedintele chinez i-a îndemnat duminică pe participanţii la summit "să realizeze visul regiunii Asia-Pacific pentru locuitorii zonei", aluzie la "visul chinez" al grandorii regăsite.
Summitul anual al forumului de cooperare economică din Asia-Pacific (APEC) urmează să discute despre proiecte concurente ale extinderii şi aprofundării liberului-schimb regional. Reuniunea reprezintă, de asemenea, o ocazie pentru numeroase întrevederi bilaterale asupra unor dosare şi dispute între partenerii regiunii.