„Se înfiinţează Consiliul naţional pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică, organism cu rol consultativ, fără pesonalitate juridică, cu activitate nepermanentă, denumit în continuare Consiliul, care funcţionează pe lângă Secretariatul General al Guvernului. Consiliul are rolul de a promova un cadru instituţional adecvat pentru coordonarea politicilor publice şi acţiunilor cu impact asupra resurselor umane din administraţia publică, asigurând dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică, precum şi de a evalua atingerea obiectivelor asumate în domeniul resurselor umane de către Guvernul României”, se arată în proiectul de lege depus la Senat de către Guvern.
Potrivit propunerii legislative, „coordonarea Consiliului este asigurată de prim-ministru sau, în lipsa acestuia, de către ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În situaţia în care aceştia lipsesc, coordonarea este asigurată de reprezentantul Secretariatului General al Guvernului, respectiv de reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, după caz”.
Executivul precizează în iniţiativă că instituţiile publice vor avea obligaţia de a informa Consiliul cu privire la propunerile de acte normative sau a strategiilor naţionale privind resursele umane din administraţia publică.
„În procesul de elaborare a actelor normative autorităţiile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze Consiliul cu privire la intenţia de reglementare a unor strategii naţionale privind resursele umane din administraţia publică, precum şi cu privire la propunerile de acte normative cu impact asupra personalului din administraţia publică la nivel naţional, cel mai târziu la data publicării proiectelor acestora pe site-ul propriu, în procedura de consultare publică”, arată articolul 3 din proiect.
Printre atribuţiile Consiliului se numără şi evaluarea modului de îndeplinire a obiectivelor instituţiilor din administraţia publică sau facilitarea promovării activităţilor din Consiliu sau din instituţiile reprezentate de acesta. De asemenea, Consiliul este obligat să prezinte anual prim-ministrului un raport de activitate.
„Consiliul îndeplineşte următoarele atribuţii: evaluează modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor asumate în domeniul resurselor umane din administraţia publică prin documente strategice şi elaborează cu privire la acestea analize ale căror concluzii le prezintă prim-ministrului; elaborează, la cererea prim-ministurlui sau din propria iniţiativă, rapoarte privind evoluţiile înregistrate în domeniul resurselor umane din administraţia publică, pe care le prezintă prim-ministrului; facilitează publicarea/promovarea activităţii derulate atât în Consiiu, cât şi de instituţiile publice reprezentate în acesta.Consiliul elaborează şi prezintă anual prim-ministrumui un raport privind activitatea desfăşurată şi situaţia resurselor umane din administraţia publică, raport care se aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul cooperează şi colaborează cu instituţii şi autorităţi publice sau cu alte structuri cu atribuţii în domeniul resurselor umane, Consiliul poate solicita instituţiilor şi autorităţilor publice informaţiile necesare pentru elaborarea analizelor şi rapoartelor din aria de competenţă”, conform articolul 2 din proiectul de lege.
Iniţiatorul mai susţine că este necesară prezenţa unor miniştrii în Consiliu pentru dezvoltarea resurselor umane din adrministraţia publică.
„Având în vedere faptul că această structură va îndeplini o funcţie de avizare a unor strategii naţionale şi a unor propuneri legislative cu impact asupra personalului din administraţia publică la nivel naţional şi că va elabora o serie de documente şi analize cu privire la domeniul resurselor umane din administraţia publică, este foarte utilă, chiar necesară, prezenţa unor reprezentanţi ai principalelor ministere care pot sprijini dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică şi care vor oferi, în cadrul lucrărilor Consiliului, suportul tehnic, metodologic şi informaţiile necesare realizării atribuţiilor stabilite pentru acest Consiliu. Astfel, activitatea Consiliului va fi susţinută prin informaţii şi date relevante şi va beneficia şi de expertiza celor care cunosc practicile utilizate în domeniu şi nu doar aspectele teoretice”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Potrivit articolului 5 al iniţiativei, Consiliul va avea următoarea componenţă: „câte un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naşionale şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici; câte un reprezentant al structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale; doi reprezentanţi ai mediului academic, desemnaţi de Consiliul Naţional al Rectorilor; un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul resurselor umane; doi reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, care au ţn componenţa lor organizaţii sindicale ale angajaţilor din administraţia publică, nominaizaţi de Consiliul Economic şi Social”.
Totodată, membrii Consiliului vor fi aleşi „pentru un mandat de patru ani şi se vor întruni trimestrial şi ori de câte ori este necesar, la convocarea coordonatorului său, trimisă membrilor Consiliului prin intermediul secretariatului tehnic”.
Guvernul vrea ca iniţiativa să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2019. Proiectul de lege privind înfiinţarea Consiliului naţional pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică este depus la Senat, primă Cameră sesizată, decizională fiind Camera Deputaţilor.