2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialVaslui: Copil de 11 ani, în comă alcoolică

Vaslui: Copil de 11 ani, în comă alcoolică

Un copil în vârstă de doar de 11 ani, din județul Vaslui, a fost transportat în stare gravă la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost găsit în comă alcoolică într-o staţie de autobuz. Potrivit reprezentanţilor SMURD, citați de Mediafax, băiatul a fost găsit într-o staţie de autobuz din localitatea vasluiană Sauca, el fiind însoțit de alţi doi copii care au povestit echipajului medical ajuns la fața locului că prietenul lor a băut ţuică la o sărbătoare specifică ajunului Sfântului Andrei.

”Starea copilului era extrem de gravă, băiatul având tensiunea foarte scăzută. Pacientul avea şi un edem pulmonar toxic, având în vedere că a aspirat în plămâni din propria vomă”, a declarat, duminică, şeful SMURD Vaslui, medicul Carmena Piseru.

Copilul a fost transportat inițial la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui, iar duminică dimineaţă a fost transferat la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” Iaşi din cauza stării grave în care se afla.

Cele mai citite
00:01:12

VIDEO. O rachetă lansată din Yemen pe o casă dintr-un sat israelian

Armata israeliană a declarat marți dimineața că a încercat de mai multe ori să doboare o rachetă lansată din Yemen, care a declanșat sirenele...

Un bărbat din București este căutat de Poliție după ce a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino

Un bărbat din Bucureşti a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino. Omul a abandonat unul pe drum, după ce probabil şi-a dat...

Firmele mici trebuie să se adapteze rapid la interacțiunile fiscale cu ANAF

De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici din România sunt obligați să transmită fișierul standard de control fiscal (SAF-T) Fișierul standard de control fiscal SAF-T...
Ultima oră
Pe aceeași temă