Italianca Emma Morano a murit sâmbătă la locuința ei din Verbania (nordul Italiei), la vârsta de 117 de ani, a anunțat presa italiană. Ea a trecut prin trei secole, două războaie mondiale și 90 de guverne italiene.
Emma Morano s-a născut la 29 noiembrie 1899. ''A avut o viață extraordinară și ne vom aminti mereu de puterea ei de a merge mai departe'', a declarat primarul din Verbania, citat de mass-media din Italia.
Ea a fost cea mai în vârstă dintre cei opt copii ai familiei şi a avut parte de o viaţă tumultuoasă, potrivit Digi24. Primul soţ a dispărut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, iar ea s-a recăsătorit în 1926 cu un bărbat care o maltrata. S-a despărţit de el după ce copilul i-a murit la şase luni de la naştere şi nu s-a recăsătorit niciodată.
A devenit un simbol pentru italieni, care au pus chiar în scenă un spectacol despre viaţa ei. Are și un club de fani pe Facebook.
Când a fost întrebată care este secretul longevității ei, Emma a răspuns: un pahar de vin şi trei ouă în fiecare zi, două dintre ele crude.