15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialRaport: Câţi adolescenți din România au un smartphone

Raport: Câţi adolescenți din România au un smartphone

Peste jumătate dintre tinerii din România, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, au un smartphone, iar 86% dintre ei comunică prin reţeaua de socializare Facebook, potrivit rezultatelor celei de-a două ediţii a Raportului ‘Consumer Report 2015’, publicate de agenția de media Starcom MediaVest, citată de Agerpres. 

Conform indicatorilor rezultați din datele analizate, 95% dintre adolescenți au în buzunar un telefon mobil, dar 54% se pot lăuda că dețin un smartphone.

Cea mai frecventă activitate săptămânală a celor chestionați este audiția sau vizionarea de muzică prin intermediul terminalelor pe care le au (58%), în timp ce pentru 56% dinte ei realizarea de fotografii reprezintă un hobby. De asemenea, 51% dintre tinerii chestionați socializează prin intermediul unei rețele dedicate, cu ajutorul telefonului și numai 48% se joacă.

La nivel național, studiul citat arată că 9 din 10 adolescenți dețin un cont pe Facebook, iar 8 din 10 folosesc Youtube ca sursă principală de conținut video și muzică. Instagram și Twitter sunt mult în urmă în preferințele tinerilor, cu 18% din total la nivel național, respectiv 14%.

În ceea ce privește petrecerea timpului liber prin intermediul terminalelor electronice, 88% dintre tinerii intervievați au declarat că se joacă săptămânal pe orice tip de device, 57% au spus că preferă PC-ul sau consolele Wii și Playstation, în timp ce 54% optează pentru jocuri online, iar 53% pentru PC.

Raportul ‘Consumer Report 2015’ a fost realizat pe mai multe categorii de consumatori români, respectiv adolescenți (14-17 ani), tineri singuri, necăsătoriți și fără copii (18-34 de ani), familii cu copii până în 14 ani sau familii fără copii, în care au fost incluse cupluri cu vârste de peste 45 de ani, ai căror copii au plecat din gospodărie.

Analiza are la bază informații provenite de la organisme sau companii de cercetare (BRAT-SNA Focus, Gemius etc.), dar și din cercetările proprii Starcom.

Cele mai citite

Uniunea Europeană, gata să contracareze măsurile protecționiste, inclusiv posibilele decizii ale lui Trump

Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să se apere împotriva politicilor comerciale protecționiste, inclusiv în cazul unui eventual nou mandat prezidențial al lui Donald...

Ministrul Apărării demontează mitul pensiilor uriașe din armată

Angel Tîlvar afirmă că cele mai mari pensii aparțin magistraţilor militari Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a declarat că pensia medie pentru un soldat gradat...

Rata șomajului, în scădere uşoară. Tinerii rămân cei mai vulnerabili

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor Rata şomajului în luna noiembrie 2024, ajustată sezonier, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă