Papa Francisc a apărat luni poziţia Bisericii cu privire la "a fi părinţi responsabili", a respins ideea potrivit căreia cuplurile catolice ar trebui să aibă cât mai mulţi copii, dar s-a ridicat împotriva "malthusianismului" care reduce rata natalităţii, relatează AFP, conform Mediafax.
"Deschiderea faţă de viaţă este o condiţie a sacralităţii căsătoriei", a amintit Papa după o călătorie în Filipine, unde famiile sunt deobicei numeroase,
Dar "I-am făcut reproşuri unei femei, însărcinate a opta oară după şapte cezariene: «Vreţi să lăsaţi orfani şapte copii!», i-am spus".
Chiar dacă "pentru cei săraci, copilul este o comoară", "exemplul acestei femei ţine de iresponsabilitate", a declarat el.
"Ea a spus: «am încredere în Dumnezeu». Dar Dumnezeu îţi dă mijloace pentru a fi responsabil. Unii cred, scuzaţi-mi termenul, că, pentru a fi buni catolici, trebuie să fie ca iepurii", a afirmat el.
La Manila, Suveranul Pontif argentinian l-a apărat ferm pe Papa Paul al VI-lea şi opoziţia acestuia faţă de contracepţia medicală în enciclica Humanae Vitae în 1968.
"Cuvintele-cheie pe care le apără Biserica sunt: părinţi responsabili. Cum se poate acest lucru? Prin dialog. Există în Biserică grupuri matrimoniale, experţi, pastori", a insistat Papa.
Încă o dată, Papa a denunţat "colonizarea ideologică" împotriva familiei tradiţionale, denunţând în special faptul că, în urmă cu 20 de ani în Argentina, un împrumut pentru construcţia şcolilor a fost condiţionat de folosirea în aceste şcoli "a unei cărţi în care se preda «teoria genului»".