0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO: Cele mai la modă costume de Halloween

FOTO: Cele mai la modă costume de Halloween

Chiar dacă este o sărbătoare „importată”, Halloween-ul este şi în România un prilej de distracţie şi voie bună. Pe 31 octombrie trebuie să fiţi foarte creativi şi să născociţi un costum inedit, de preferinţă înfricoşător şi să daţi startul petrecerii. Site-ul CNDC.com a întocmit un top al celor mai la modă costume de Halloween din 2011.

1. Domnişoara Foarfecă
Filmele sunt cea mai bună sursă de inspiraţie pentru costumele de Halloween sau petrecerile tematice. Veţi striga probabil încântaţi „Avatar”!!! Dar ar fi recomandat să aruncaţi o privire şi la producţii mai vechi care v-au marcat adolescenţa. Cum ar fi celebra peliculă a lui Tim Burton, „Edward, omul foarfecă”. Vă sugerăm să aruncaţi o privire şi la „Flashdance” şi „Ghostbusters”.

2. Alice în Ţara Minunilor
Tot un clasic semnat de Tim Burton! Costumul de Alice este incredibil de popular în rândul petrecerilor tematice şi al aniversărilor speciale. Puteţi opta pentru un costum de Alice, de pălărier nebun, regină sau poate chiar…un cap gigantic de pisică.

3. Charlie Sheen
Este suficient să alegi la întâmplare un film al celebrului Charlie Sheen şi vei avea de unde să te inspiri pentru petrecerea de anul acesta de Halloween. Poate chiar costumul din „Formidabilul”, sau o ţinută din Two and a Half Men.

4. Costume pentru cupluri
Dacă nu te duci singur la petrecerea de Halloween, poate vrei să faci o pereche inedită cu partenerul tău. Îţi sugerăm să cădeţi de acord asupra unui sport preferat şi să vă creaţi echipamente.

5. Zombie
Ce e mai înspăimântător decât un zombie? Până la următorul monstru inventat, vom rămâne la certitudinea că filmele cu strigoi şi vârcolaci rămân cele mai de temut. Dacă vrei să fii cu siguranţă observat de toată lumea de la petrecere, optează pentru un costum de zombie.

6. Prinţul William şi Kate Middleton
Nunta regală a fost, în mod clar, evenimentul anului 2011. Vreţi să fiţi regii petrecerii? Nimic mai simplu… alegeţi costume similare cu cele purtate de William şi Kate la nuntă!

7. Katy Perry sau Lady Gaga
Costumele celor două cântăreţe şochează lumea la orice eveniment şi stârnesc aplauze cu fiecare apariţie. Este evident de ce am recomanda un costum de acest gen.

8. Angry Birds
Dacă există încă cineva care nu se joacă Angry Birds să ridice mâna. Nimeni? Aşa credeam şi noi. Dacă vreţi să stârniţi râsul tuturor şi să binedispuneţi pe toată lumea, alegeţi oricare necuvântătoare din celebrul joc şi daţi drumul petrecerii!

9. Harry Potter
Sunteţi fani Harry Potter? Aveţi o multitudine de personaje dintre care să alegeţi cine vreţi să fiţi de Halloween: Harry Potter, Hermione, Lord Voldemort, Tree Man, Death Eater, Dementor, şi mulţi alţii

10. Black Swan
Lansarea peliculei Black Swan a dat o nouă conotaţie simplului costum de balerină. Domnişoarele şi doamnele pot alege să poarte un asemenea costum la orice petrecere tematică. De ce nu şi domnii, dar asiguraţi-vă că ceilalţi oaspeţi la petrecere au simţul umorului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă