1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialBotoșani: Femeie împușcată de soț, care s-a sinucis după atac

Botoșani: Femeie împușcată de soț, care s-a sinucis după atac

Un bărbat din localitatea Șendriceni, din județul Botoșani, și-a împușcat soția după care s-a sinucis cu aceeași armă de vânătoare. Femeia a rămas în viață în urma atacului și acum este în stare gravă la spital. Anchetatorii afirmă că între cei doi a avut loc un conflict legat de cheltuielile pentru nunta fiului lor.

Potrivit polițiștilor, duminică seară între cei doi soți a izbucnit un conflict după ce femeia, Geta Moruzi, care se întorsese recent din Italia, i-a reproșat bărbatului că ar fi cheltuit banii pe care ea îi trimisese acasă pentru a plăti nunta fiului lor, care urma să aibă loc în 2015.

Procurorii spun că în primă fază au intervenit vecinii pentru a încerca să oprească cearta, iar la un moment dat bărbatul, Stelian Moruzi, a mers într-o cameră, de unde s-a întorsc cu o armă de vânătoare cu care și-a împușcat soția.

”Bărbatul deținea legal două arme de vânătoare. În jurul orei 19.00 a început conflictul dintre soți, bărbatul a plecat într-o altă cameră, unde ținea armele, apoi s-a întors și a tras un foc de armă asupra soției. Vecinii au sunat la 112“, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Iași, procurorul Aurel Simion.

La scurt timp, bărbatul s-a sinucis, împușcându-se cu aceeași armă de vănătoare. Conform sursei citate, echipajul medical care a ajuns la fața locului l-a preluat întâi pe bărbat să îl transporte la spital, fără să știe de soția acestuia, care era rănită în casă.

”L-au găsit pe el în zăpadă, l-au luat și l-au dus la Dorohoi, apoi ambulanța a fost solicitată din nou. Soția a fost transportată inițial la Dorohoi, acum este la Iași. În cazul bărbatului se face acum autopsia, cauza morții fiind o plagă împușcată în zona inimii“, a adăugat procurorul Aurel Simion.

Luni, femeia a fost transferată în stare critică la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. ”Pacienta avea un hemotorax bilateral, adică sângerare internă în zona toracică provocată de plaga împușcată și o plagă în zona coloanei cervicale, unde au fost depistate frgamente de alice. Pacienta este în comă indusa, este intubată și ventilată mecanic“, a declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD de la Spitalul ”Sfântul Spiridon“ din Iași.

Reprezentanții Spitalului de Neurochirurgie spun că au reușit să o stabilizeze pe femeie, însă aceasta este în continuare intubată. ”Dacă vom reuși să o salvăm, va fi cu prețul unei paralizii. Are și un hemotorax care a fost drenat și acum este plină de alice. Va mai trebui operată, va trebui să o închidem astăzi, se va întruni o comisie interdisciplinară. Suntem rezervați în privința diagnosticului, ne vom pronunța după ce va fi detubată“, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie, Marius Dabija.

Cele mai citite

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...
Ultima oră
Pe aceeași temă