Ar putea fi o provocare în aceste momente în care oamenii îşi sacrifică viaţa pentru apărarea democraţiei şi a libertăţii, două cuvinte sinonime în ţările arabe, să ne întrebăm dacă Dumnezeu poate fi democrat. Şi totuşi în noua revoluţie pe care o trăiesc popoarele din Orientul Mijlociu sunt prezente cele trei mari religii ale Cărţii sfinte, cele trei credinţe monoteiste ale istoriei: iudaismul, creştinismul şi islamistul, notează într-un editorial ziarul El Pais, citat de Agerpres.
Multe din temerile pe care le trăieşte azi omenirea, cu perplexitate şi speranţă în acelaşi timp, au amprentă religiasă. Precum teama pe care o suscită posibilitatea ca mişcările islamiste extremiste şi antidemocartice să ajungă la putere chiar cu preţul înlăturării tiraniei de la cârma ţării. Israelul este perplex. Este acuzat că preferă perpetuitatea regimurilor dictatoriale, apropiate lui, în detrimentul democraţiilor care ar putea înflori în aceste vremuri de revoluţie a iasomiilor. Israelul este fiul Cărţii sfinte, al Bibliei, Dumnezeul unic din Sinai, duşman feroce al idolurilor, un dumnezeu care nu a fost şi nu putea fi democrat şi totuşi Dumnezeul care i-a eliberat pe sclavi de faraonii egipteni.
Creştinii din această parte a lumii, cealaltă religie monoteistă, sunt prea tăcuţi în faţa revoluţiilor arabe în căutarea democraţiei. Şi nu este de mirare. În urmă cu un an secretarul de stat al Vaticanului, cardinal Tarcisio Bertone, declarase textual că Biserica „nu poate fi democrată” pentru că Biserica este „puterea indivizibilă”. Vaticanul rămâne în continuare o monarhie absolută, greu permeabilă în faţa valorilor democratice moderne. Biserica catolică a trăit deja în timpul regimurilor teocratice tirane; a folosit şi a abuzat de Inchiziţie şi de războaiele religioase. O Biserică în care Papa beneficiază de prerogativa infailibilităţii şi de puterea de excomunicare, nu poate fi democrată.
Şi totuşi azi mai mult ca oricând credincioşii celor mari trei religii monotesite – evrei, creştini şi musulmani – devin sensibili la valorile moderne ale democraţiei, cea mai bună formă cunoscută până acum de exprimare a acestui adevăr că suntem toţi egali şi că nimeni nu a fost ales de Dumnezeu pentru a guverna asupra celorlalţi. Sunt mulţi cei care îşi sacrifică viaţa pentru apărarea acestui principiu sfânt potrivit căruia suntem liberi în mod egal. Aşa cum în Grecia antică democraţia era sinonimă cu libertatea şi azi acest binom este indivizibil. Întrebarea pentru credincioşii de azi este cum să împace credinţa, bazată pe absolutismul religios, cu democraţia care spune că puterea aparţine poporului, nu cuiva care şi-o însuşeşte.
Este important ca susţinătorii democraţiei ai celor trei religii să facă un efort pentru a concilia exigenţele credinţei lor cu respingerea tiranilor şi a tiraniilor, recunoscând că cea mai rea dintre democraţii este mai bună decât cea mai bună dintre dictaturi. Papa Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea au făcut vizite în toate lumea, întâlnindu-se cu lideri, dictatori şi democraţi. S-au văzut atunci simpatia Vaticanului şi complezenţa faţă de guvernanţii şi monarhii absoluţi sau de dictatorii momentului, de dreapta sau de stânga, decât faţă de democraţiile moderne. Precum familiaritatea şi „tovărăşia” Papei Ioan Paul al II-lea faţă de dictatorul Pinochet în palatul acestuia, de la fereastra căruia ambii au salutat şi binecuvântat mulţimea credincioşilor.
Vaticanul s-a simţit mereu incomod în faţa valorilor democraţiei pe care nu le-a folosit niciodată în micul său stat independent, făcut cadou de dictatorul Mussolini, sau în ierarhiile sale care nu se aleg prin vot. Şi totuşi, fără sprijinul evreilor, creştinilor şi musulmanilor va fi greu ca dorinţa incipentă de democraţie a ţărilor arabe să devină un vis transformat în realitate. Nu ştim dacă Dumnezeu poate fi democrat, dar ştim că sângele vărsat în pieţele arabe împotriva tiraniei are aceeaşi valoare ca sângele Mântuitorului, al profetului evreu sacrificat pe cruce pentru că a spus că toţi oamenii, de la Irod aflat la putere şi până la leproşii marginalizaţi, sunt toţi egali şi fiii demni ai lui Dumnezeu.
