Un bărbat de 27 de ani, din comuna suceaveană Volovăț, a fost prins de polițiștii din Suceava, informează Mediafax. Bărbatul este urmărit la nivel european pentru jaf armat, jaf organizat şi trafic de vehicule furate.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, tânărul de 27de ani, din comuna suceveană Volovaţ, era urmărit european din aprilie 2014 el fiind acuzat de 15 fapte comise în Italia în primăvara anului 2012.
Astfel, autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare pe numele acestuia pentru trafic de vehicule furate, jaf armat şi jaf organizat după ce a furat bani introducând gazoase inflamabile într-un bancomat făcându-l să explodeze.
Sursa citată menţionează că în urma investigaţiilor şi utilizarea canalelor de comunicare specifice, poliţiştii suceveni au reuşit localizarea şi reţinerea tânărului.
Acesta a fost identificat, miercuri, în Rădăuţi, la domiciliul concubinei sale.
Când poliţiştii şi-au declinat identitatea, tânărul a încercat să fugă, motiv pentru care a fost utilizată forţa pentru a fi imobilizat.
El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea lui pentru 24 ore.