Previzibil, după o catatrofă uriaşă cum a fost cea din Japonia au apărut din nou clarvăzătorii „de serviciu” care au început să se laude cu previziuni „exacte”, care dacă ar fi fost luate în seamă, ar fi putut salva vieţi. Specialiştii au anunţat că vestita Baba Vanga, celebra clarvăzătoare bulgară, reuşise să anunţe cu zeci de ani înainte că în Japonia va fi un eveniment catastrofic si, bineînţeles, un dezastru nuclear. Bătrâna prezicătoare ar fi anunţat pentru 2011 că în emisfera nordică va dispărea flora şi fauna din cauza unor precipitaţii nucleare.
„În 2011, ca urmare a căderilor de precipitaţii nucleare în emisfera nordică nu va fi niciun animal sau vegetaţie. În 2014 cei mai mulţi oameni vor suferi de cancer de piele şi alte boli de piele. În 2016, Europa nu va mai avea populaţie”, se arată în prezicerile acesteia.
Aceasta „intuise” că în 2010 va începe cel de-al treilea război mondial.
Dar ca tacâmul să fie complet, se pare că ameninţarea asupra Planetei persistă odată cu apropierea datei de 19 martie, atunci când Super Luna se va apropie la cea mai mică distanţă de Pământ şi ar putea „bulversa” clima terestră. Astrologii au atras atenţia asupra fenomenului legat de Super Luna şi deja se mândresc cu faptul că au intuit bine efectele acesteia asupra scoarţei terestre. Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă spun că această apropiere a Lunii de Pământ este un lucru obişnuit care se întâmplă foarte des şi nu provoacă fenomene excepţionale, poate doar înălţarea mareelor cu câţiva centimetri.
La asemenea evenimente apar şi falşi profeţi care anunţă cu emfază sfârşitul lumii sau apocalipsa. Harold Camping, liderul unei sectei americane, a anunţat că exact pe data de 21 mai 2011 va veni Apocalipsa. El se bazează pe interpretări matematice ale Bibliei când face această afirmaţie. Harold şi membrii sectei călătoresc într-un autobuz prin cât mai multe state americane. Drumeţiile lor includ propovăduirea şi anunţarea sosirii lui Iisus pe Pământ şi Ziua Judecăţii. Cutremurul din Japonia le-a dat posibilitatea să continue cu tot mai multă putere campania de propovăduire.
De fiecare dată cu ocazia unui eveniment excepţional, catastrofă, război apar experţi care descoperă un nou Nostradamus care „a prezis” cu exactitate întâmplarea. În ultima perioadă a fost la modă batrâna bulgăroaică baba Vanga, peste câţiva ani va fi descoperit un alt „cititor în stele”.
Evenimentele din Japonia nu au la origini influenţe mistice, ele sunt fenomene naturale si este clar ca nu au putut fi anticipate de nimeni. Nici baba Vanga, nici Super Luna nu au avut vreo influenţă asupra catastrofei nipone.