2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialAdolescentul de etnie romă linșat în Franța ar fi fugit dintr-un centru...

Adolescentul de etnie romă linșat în Franța ar fi fugit dintr-un centru psihiatric din România

Adolescentul român de etnie romă, linșat săptămâna trecută în suburbiile capitalei franceze de un grup de persoane care l-au bănuit că a jefuit o locuință, ar fi fugit dintr-un centru psihiatric din România pentru a se alătura familiei sale care plecase în Franța, a scris vineri presa franceză citând surse neprecizate din cadrul anchetei.

De asemenea, conform acestor surse, adolescentul, ce era până în prezent cunoscut sub numele de 'Darius', s-ar numi în realitate Gheorghe C.

Potrivit cotidianului Liberation, citat de Agerpres, poliția judiciară a multiplicat audierile pentru a-i identifica pe cei circa 12 autori ai agresiunii, suspecții pe care îi are în prezent fiind toți de origine africană și cu vârste de 16-17 ani.

Conform informațiilor disponibile până în prezent, aceștia l-au luat cu forța din tabăra instalată de romi într-o casă dezafectată din localitatea Pierrefitte-sur-Seine, situată în suburbiile Parisului, apoi l-au dus într-o pivniță, unde l-au bătut, și în final l-au abandonat în stare de inconștiență și plin de sânge într-un cărucior de supermarket.

O sursă din cadrul anchetei a declarat tot pentru publicația Liberation că în prezent starea sa continuă să fie critică și va fi menținut de medici în comă artificială până când edemul intracranian provocat de hemoragia cerebrală se va resorbi.

Cele mai citite

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun, confirmând zvonurile care circulau despre relația lor. Dua Lipa și Callum Turner...

Studiu: Peste 27% dintre români sunt pesimiști în legătură cu viitorul

Conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, peste un sfert dintre români (27%) se declară pesimiști în privința anului 2025, o creștere de...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă