8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecial2000 de pompieri, în Noaptea de Înviere

2000 de pompieri, în Noaptea de Înviere

Peste 2.000 de pompieri cu 495 de autospeciale se vor afla, în Noaptea de Înviere, în proximitatea unităţilor de cult, unde este aşteptat un număr mare de cetăţeni, pentru optimizarea timpului de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de IGSU, în perioada sărbătorilor pascale peste 5.000 de pompieri salvatori cu 2.800 de mijloace tehnice vor fi zilnic la datorie, pentru asigurarea misiunilor specifice orientate spre siguranţa cetăţeanului, bunurilor şi mediului.

 În această săptămână, inspectorii de prevenire au realizat instruirea personalului clerical şi au verificat modul de organizare a apărării împotriva incendiilor la 2.142 lăcaşuri de cult.

 Pe timpul controalelor au fost identificate şi remediate o parte dintre nereguli, însă au fost înregistrate 142 de cazuri în care s-au aplicat amenzi contravenţionale, în cuantum total de 126.600 lei.

 Întrucât în perioada acestei mini-vacanţe în unităţile turistice sunt aşteptate mai multe persoane, pompierii au verificat respectarea îndeplinirii măsurilor pe linia protecţiei la incendiu în 258 structuri de primire turistică, fiind aplicate 111 amenzi în cuantum de 309.300 lei.

 Totodată, având în vedere că începând cu acest sfârşit de săptămână este preconizată o creştere a numărului de persoane care se deplasează în zona litoralului, şeful IGSU a dispus măsuri pentru dislocarea mai multor autospeciale de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical pe autostrăzile A2 şi A4, în vederea eficientizării acţiunilor operative, precizează sursa citată.

O altă măsură dispusă de IGSU a fost operaţionalizarea unui punct de prim ajutor medical SMURD, destinat asistării persoanelor cu urgenţe medicale aflate în pelerinaj la mănăstirea din localitatea Prislop, judeţul Hunedoara.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă