Un secretar de stat din Ministerul de Externe, Anton Niculescu, îi explică unui ministru, Zsolt Nagy, acuzat de trădare, cum să pună presiune pe procurorii care îl anchetau. Ministrul ezită, de teama că ar deranja Cotroceniul, într-o perioadă în care o comisie prezidenţială analiza dacă să aprobe sau nu urmărirea penală a lui Nagy.
Este luna decembrie a anului 2006. Unul dintre cele mai mari scandaluri din politica românească, cel al privatizărilor strategice, intră cu viteză într-o nouă etapă. La Palatul Cotroceni o comisie abilitată studiază oportunitatea legală ca preşedintele Traian Băsescu să-şi dea avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva ministrului UDMR al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, cercetat pentru trădare. În dosar mai apar numele ministrului Economiei, Codruţ Şereş, anchetat sub aceeaşi acuzaţie, dar şi a doi consultanţi străini, Stamen Stancev şi Vadim Benyatov, cercetaţi pentru spionaj.
Ministrul Zsolt Nagy este încolţit de procurii DIICOT, dar nu rămâne fără sprijin din structuri-cheie ale statului român. Un oficial de rang înalt din Ministerul de Externe îi sare în ajutor: este Anton Niculescu, secretar de stat în MAE, sprijinit de UDMR. Potrivit stenogramelor studiate de România Liberă, Anton Niculescu insistă, în repetate rânduri, pe lângă ministrul Zsolt Nagy pentru ca acesta să treacă la presiuni concrete asupra justiţiei. În viziunea lui Niculescu, ancheta DIICOT era strict „o porcărie”: „Te-am sunat să te întreb dacă nu există vreo posibilitate de a protesta vis-à-vis de modul în care eşti tratat. Vreo formulă magică prin care să le spunem: «domnilor, până aici cu această porcărie». Ar trebui să luăm poziţie să se termine o dată cu această porcărie”, îi transmite Niculescu lui Nagy în prima discuţie din seara de 6 decembrie 2006.
„I-am sugerat să-şi angajeze un avocat”
Planul lui Anton Niculescu e simplu: ministrul Nagy ar fi trebuit să apeleze la un avocat, obligatoriu cu credibilitate în spaţiul public, pentru a declanşa un proces pentru „defăimare” contra procurorilor care îl anchetează. De altfel, secretarul de stat din MAE îl şi sfătuieşte pe Nagy ca procesul să fie „cât mai public”. Acest avocat ar fi fost Renate Weber, fost preşedinte al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, fost consilier prezidenţial: „M-am gândit la Renate, pentru că ar avea ecou”, îi transmite, explicit, Anton Niculescu lui Zsolt Nagy. Acesta din urmă, deşi admite că ar avea nevoie de sprijin, nu pare foarte încântat de metodă: „Nu vreau să mai agasez Cotroceniul”, este replica sa. Contactată de România Liberă, Renate Weber a declarat că nu a discutat cu Zsolt Nagy şi nici nu-şi mai aminteşte dacă a fost căutată de Anton Niculescu. „Eu nu cred că am menţionat cuvântul procurori. Că i-am sugerat domnului Nagy să-şi angajeze un avocat este adevărat. Eu cred că orice cetăţean se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Mi se pare oripilant să se creeze presiuni prin publicarea datelor din anchetă în presă”, a fost şi reacţia secretarului de stat, Anton Niculescu, de la MAE.
Cine este Anton Niculescu
Potrivit site-ului MAE, Anton Niculescu a fost numit secretar de stat la 20 ianuarie 2010. A mai deţinut această poziţie şi între 2005 şi 2009, răspunzând de relaţiile inter-instituţionale şi de cele bilaterale. Niculescu a mai fost director al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă şi corespondent al Radio „Europa Liberă”.
6 decembrie 2006
În seara acelei zile Niculescu şi Nagy discută telefonic de două ori pe acelaşi subiect: exercitarea de presiuni asupra procurorilor.
Prima convorbire
„Domnilor, până aici cu această porcărie”
Zsolt Nagy: Salut, Toni. M-ai sunat.
Anton Niculescu: Da, te-am sunat să te întreb dacă nu există vreo posibilitate de a protesta vis-à-vis de modul în care eşti tratat? Să ne gândim, pentru că ştiu că la Strasbourg nu poţi merge decât după ce ai limpezit lucrurile aici.
Z.N.: Da.
A.N.: Dar vreo formulă magică prin care să le spunem: „Domnilor, până aici cu această porcărie”. Ar trebui să luăm poziţie să se termine o dată cu această porcărie.
Z.N.: Este evident acest lucru. Problema este că eu degeaba spun acest lucru pentru că spus de mine nu are nici o credibilitate pentru că, nu-i aşa, vor spune că încerc să mă disculp. Alţii ar trebui să ia poziţie, înţelegi? Cineva care are credibilitate (…).
A.N.: Eu mă gândesc la ceva. Dacă ai vreo idee, sună-mă. Gata cu asta (…) pentru că e deja prea mult.
A doua convorbire
„Acest lucru trebuie să-l întorci împotriva lor”
A.N.: Poţi vorbi?
Z.N.: Da.
A.N.: Ce zici dacă ai accepta, nu un avocat român, nu unul ungur, de exemplu pe Renate, care înainte de a se declanşa procedurile împotriva ta, să dea în judecată DNA, sau ce ştiu eu, altă instituţie?
Z.N.: DIICOT.
A.N.: Având ca acuzaţii „defăimare şi prezumţia de nevinovăţie”.
Z.N.: Da.
A.N.: Şi asta cât mai public dacă se poate. M-am gândit la Renate, pentru că ar avea ecou.
Z.N.: Întreabă şi tu şi mă consult şi eu cu avocaţii să vedem ce părere au.
A.N.: Nu trebuie să cunoşti că cea mai bună apărare este atacul ci să le întorci loviturile. Pentru că cel mai tare te-au atacat la imagine.
Z.N.: Şi asta fac în continuare.
A.N.: Şi acest lucru trebuie să-l întorci împotriva lor. Consultă-te şi cu Renate (…)
