17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecial„Vraja" care a făcut să dispară banii vedetelor

„Vraja” care a făcut să dispară banii vedetelor

Vedete din România au fost convinse de vrăjitoare să cotizeze sute de mii de euro pentru a scăpa de blesteme sau a reuşi în viaţă.

Sume importante de bani au ajuns din conturile unor vedete autohtone în buzunarele unor vrăjitoare din Bucureşti şi Chitila, care au fost percheziţionate ieri de poliţişti. Trei femei şi patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru că ar fi pretins şi primit sume importante pentru a face diverse vrăji, al căror singur efect a fost dispariţia banilor.

Pe lista personalităţilor păgubite, publicată de presă, se află Oana Zăvoranu, Amalia Năstase, Bănel Nicoliţă, Monica şi Irinel Columbeanu, Inna şi Corina Chiriac. Unele dintre vedetele menţionate s-au grăbit să dezmintă faptul că ar fi dat vreun ban pentru astfel de ritualuri.

Oana Zăvoranu, campioană la „donaţii”?

Poliţiştii au identificat 14 persoane, unele dintre ele publice, care au fost înşelate cu diverse sume de bani în schimbul promisiunilor că li se vor îndeplini dorinţele.

Prima pe lista vedetelor din România care au apelat la vrăjitoare este Oana Zăvoranu. Suma totală pe care aceasta a virat-o vrăjitoarelor se pare că ajunge la 450.000 de euro. Banii ar fi fost daţi în schimbul unui ritual „de îndepărtare a farmecelor şi blestemelor ce ar fi fost făcute de mama şi socrii” săi asupra ei, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care au deschis un dosar penal separat, doar pentru această faptă. Oana Zăvoranu se află într-un conflict deschis cu mama ei, în legătură cu o moştenire.

Farmece 2.0

În unele cazuri, vrăjitoarele îşi atrăgeau victimele cu mesaje postate pe Facebook, unul dintre cei vizaţi prin această metodă fiind fostul lider PSD Mircea Geoană, căruia Melissa i-a propus să-l scape de „dujmani” şi de farmecele făcute la „cap de mort”. Vrăjitoarele românce şi-au încercat norocul şi cu vedete internaţio-nale despre care ştiau că au averi însemnate. Shakira, Beyonce şi Mariah Carey au primit şi ele mesaje prin care vrăjitoarele îşi ofereau serviciile de la distanţă.

Se lăudau la TV

Pe lângă mesajele postate pe Facebook, vrăjitoarele încercau să racoleze cât mai mulţi clienţi cu ajutorul televiziunilor, participând la emisiuni şi lăudându-se cu talentele lor. După ce convingeau vedetele că au nevoie de serviciile lor, vrăjitoarele cereau bani puţini şi obiecte de mică valoare. Pe parcurs însă, sumele pretinse de la clienţi creşteau, a explicat Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

Vrăjitoarele îşi ameninţau apoi victimele că dacă nu continuă să apeleze la practicile lor vor fi şi ele blestemate. Ele mai practicau şi şantajul – după ce vedetele scriau diverse detalii din viaţa lor personală pe o hârtie, erau ame-ninţate că informaţiile vor apărea în presă dacă nu vor cotiza suficient.

Cele mai citite

Autoturism lovit de un tramvai în Capitală. Șoferul a murit

Bărbatul a rămas încarcerat în mașină mai bine de 30 de minute Accidentul s-a petrecut pe Șoseaua Progresul. Circulaţia tramvaielor pe liniile 1, 10, 11,...

Institutul Regional de Oncologie din Iași are cabinet de vaccinare anti HPV

A fost deschis primul cabinet de vaccinare anti-HPV din zona Moldovei, situat la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al Institutului Regional...

Marius Marin revine după accidentare! Ce au spus italienii

După o evoluție impresionantă în meciul Pisa - Salerno, Marius Marin este gata să revină în echipa sa, în ciuda unei contracturi musculare suferite. Marius...
Ultima oră
Pe aceeași temă