Șoferul unui maxi-taxi care transporta pasageri pe ruta Constanța – Mamaia a fost suprins în timp ce îi dădea lecții de condus unui copil. Unul dintre călători a reușit să înregistreze momentul.
„Este vorba despre microbuzul 310, pe ruta Mamaia – Constanța. Conducătorul auto învață un copil de până în 7 ani să conducă micrbuzul plin cu oameni”, a precizat acesta
Din imagini se vede cum minorul ține volanul și chiar schimbă vitezele microbuzului. Politistii din cadrul Biroului Rutier Constanța s-au sesizat din oficiu, după ce au văzut imaginile, și au precizat că l-au identificat pe șofer.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se știe că nu posedă permis”, faptă prevazută cu pedeapsa privativă de libertate de la 6 luni la 3 ani sau amendă”, a spus Codrin Popoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.