4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Iranian arestat în România pentru trafic de migranți

VIDEO. Iranian arestat în România pentru trafic de migranți

Un iranian a fost arestat, vineri, la Oradea, acesta făcând parte dintr-o rețea de traficanți de migranți. Potrivit DIICOT,  în perioada aprilie – august 2014, membrii grupării – formată din mai mulți cetățeni români – au organizat tranzitul ilegal, prin România, al mai multor migranţi sirieni, din zonele de conflict.

Migranţii au fost introduşi ilegal în România prin Ucraina, după care membrii grupării le-au organizat deplasarea clandestină în Germania, sens în care doi dintre migranţi au fost ascunşi în portbagajul unui autoturism Dacia Duster, încercându-se trecerea lor frauduloasă peste frontiera de stat a Ungariei.  Acțiunea a fost depistată în flagrant în data de 04 august 2014.

Sumele obținute de membrii grupării pentru fiecare migrant traficat variază între  700 de euro şi 2000 de euro.

 

Din probatoriul administrat în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Emadi Hesamedin, cetățean iranian rezident în România, în vârstă de 47 de ani, a inițiat, condus și finanțat grupul infracțional organizat.

În data de 4 august, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Emadi Hesamedin, precum și a altor trei coinculpați, sub acuzația de săvârșire, în concurs real, a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

În data de 5 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului Emadi Hesamedin și control judiciar față de ceilalți trei coinculpați – cetățeni români.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au contestat soluția instanței cu privire la cei trei coinculpați, judecarea constestației urmând să aibă loc în data de 08 august 2014 la Curtea de Apel Oradea

Cele mai citite

iOS 18.2 ar putea fi lansat chiar în luna decembrie a acestui an

Apple urmează să lanseze iOS 18.2 în decembrie, iar o dată probabilă ar fi ziua de luni, 9 decembrie, conform unei notificări recente de...

Încă o lovitură pentru FCSB! Băluță s-a accidentat și va lipsi tot anul

Seria de accidentări la FCSB continuă, iar lista indisponibililor se mărește după partida cu Universitatea Cluj. FCSB continuă să se confrunte cu probleme de lot,...

Statele Unite inaugurează o nouă bază antirachetă în Polonia, consolidând alianța cu NATO

Miercuri, Statele Unite inaugurează o nouă bază de apărare antirachetă în Redzikowo, Polonia, lângă coasta Mării Baltice. Proiectul, lansat în anii 2000, reprezintă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă