Artistul Pompeiu Hărășteanu, recunoscut la nivel internațional și aplaudat pe marile scene din țară și străinătate, a murit, miercuri, la vârsta de 81 de ani. Informația a fost confirmată, pentru Agerpres, de criticul muzical Costin Popa.
Pompeiu Hărășteanu s-a născut la 14 septembrie 1935, în orașul Gheorgheni, județul Harghita, dar copilăria și-a petrecut-o la Luduș (județul Mureș), unde a urmat și școala primară.
Hărășteanu a absolvit Conservatorul ‘Ciprian Porumbescu’ din București în 1958, formându-se sub îndrumarea unor nume legendare ale teatrului liric românesc, precum Petre Ștefănescu Goangă, Elena Sachin, George Ionescu și Constantin Stroescu.
Încă din timpul studenției a câștigat mai multe concursuri internaționale de canto și s-a făcut remarcat cântând pe scena Conservatorului sau pe cea a Ateneului Român.
Debutul la Opera Națională București a avut loc în 1966 cu rolul Ferrando din „Il Trovatore” („Trubadurul’) de Giuseppe Verdi.
Palmaresul artistului cuprinde aproape 3.000 de spectacole de operă și 2.000 de concerte și recitaluri. În repertoriul său se regăsesc toate lucrările genului liric și ale celui vocal-simfonic. Din 1982, timp de opt ani, a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, din 1990 a fost profesor la Universitatea de Muzică din București, iar din anul 1997 — profesor la Universitatea „Ovidi”’ din Constanța.
Opera Națională din București l-a avut director general între anii 1994 — 1997.