6 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialVâlcea: Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri după ce locuinţa...

Vâlcea: Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri după ce locuinţa sa a luat foc

Un bărbat în vârstă de 46 ani, din comuna vâlceană Goleşti, a ajuns, luni, la Spitalul de Urgenţă Vâlcea, cu arsuri pe aproape 38 la sută din suprafaţa corpului, după ce locuinţa sa a luat foc, iar el a încercat să stingă incendiul până la venirea pompierilor, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, pompierii au reuşit să stingă incendiul înainte ca flăcările să distrugă întreaga locuinţă.

„Pompierii au intervenit în comuna Goleşti, sat Drăgăneşti, la o casă proprietatea unui bărbat în vârstă de 46 ani. Pe lângă stingerea incendiului, s-a reuşit şi salvarea proprietarului care, în încercarea de a stinge focul, a suferit arsuri de gradul trei pe circa 38 la sută din suprafaţa corpului. Acesta a fost transportat de urgenţă la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, pentru îngrijiri medicale suplimentare”, se arată într-un comunicat al ISU Vâlcea.

Din primele cercetări ale pompierilor a reieşit că incendiul ar fi izbucnit după ce proprietarul ar fi uitat o ţigară aprinsă în apropierea unor materiale combustibile.

Valoarea estimativă a pagubelor se ridică la aproape 1.500 de lei, iar cea a bunurilor salvate este de aproximativ 130.000 de lei.

Cele mai citite

Operațiunea „Blitz” la granițele interne Schengen: Peste 3.600 de persoane și 2.200 de vehicule verificate

Autoritățile din România au desfășurat operațiunea „Blitz” în județele aflate la granițele interne Schengen, inclusiv Constanța, Giurgiu, Dolj, Arad și Bihor. În cadrul acțiunii, au...

Aglomerație pe pârtie la Sinaia: parcarea a devenit neîncăpătoare, iar vânzarea de cartele a fost sistată

Sâmbătă, sute de turiști au ales să petreacă ziua pe pârtia din Sinaia, atragând o aglomerație de neimaginat la stația de plecare a telegondolei....

Explozia de la hotelul Trump din Las Vegas: FBI confirmă că a fost o sinucidere, nu un act terorist

FBI a făcut publice noi detalii despre explozia spectaculoasă produsă în fața hotelului Trump International din Las Vegas în noaptea de Anul Nou. Incidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă