Un al doilea bărbat a fost dat dispărut, în Vâlcea,în urma viiturilor, informează Mediafax.
Bărbatul de 38 de ani a fost văzut de vecini fiind luat de apele pârâului Dobrițoaia, însă polițiștii cred că nu sunt mari șanse ca acesta să fie găsit în viață.
Acesta este a doua persoană dată dispărută, marţi, în judeţul Vâlcea, după ce, în cursul dimineţii, a fost dat dispărut un bătrân de 71 de ani din localitatea Stroeşti despre care autorităţile presupun că ar fi fost luat de o viitură puternică venită pe pârâul Aninoasa.