2.9 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialUtopia lui Tokes: la Cluj trebuie să se vorbească „bruxelleza"

Utopia lui Tokes: la Cluj trebuie să se vorbească „bruxelleza”

Laszlo Tokes se teme că zona metropolitană Cluj va fi „o urnă de incinerare a comunităţii maghiare” şi vrea un oraş reinventat după modelul Bruxelles-ului. Oficiali maghiari şi români etichetează ideea lui Tokes drept „utopie”.

Cluj-Napoca ar trebui să dobândească un statut special, după modelul de funcţionare a Bruxelles-ului. Propunerea a fost lansată recent de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, pe fondul unor dezbateri locale cu privire la extinderea zonei metropolitane Cluj, despre care pastorul reformat crede că va deveni o „urnă de incinerare a comunităţii maghiare”. România liberă a încercat să afle de la reprezentanţi ai comunităţilor maghiară şi română din Transilvania cât este de real pericolul, invocat de Tokes, pentru comunitatea maghiară şi cât de realistă este transformarea Clujului într-un Bruxelles la scară mică?
Jurnalistul Sabin Gherman a trăit câţiva ani în capitala Belgiei, unde a lucrat pentru grupul europarlamentar al Alianţei Libere Europene. El spune că „orice om normal la cap îşi doreşte ca oraşul său să se poată compara cu Bruxelles-ul. Însă ar fi trebuit ca reprezentanţii noştri la Bruxelles să fi făcut demersurile pentru ca măcar sediul unei instituţii europene să fie transferat la Cluj. Bineînţeles, că şi Bruxelles-ul şi Clujul se pot lăuda cu trei comunităţi lingvistice, dar Clujul se poate lăuda mai mult cu trecutul. Clujul a avut niştre branduri extraordinare, „oraşul-comoară”, „capitala Transilvaniei”, dar nu a ştiut să şi le gestioneze, pentru că, în Cluj a existat o perioadă în care să fii bun român însemna să îi urăşti pe unguri”.

„Aş pune un maghiar în fruntea Clujului”

De asemenea, Ovidiu Pecican, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, consideră că modelul Bruxelles-ului nu este fezabil pentru Cluj. „Eu aş propune un model care ne este mult mai la îndemână, al Sibiului. În consecinţă, aş pune un maghiar la conducerea Clujului”.
Nici printre reprezentanţii comunităţii maghiare din Cluj propunerea lui Laszlo Tokes nu a stârnit un entuziasm nemaipomenit. Istoricul Leonard Horvath susţine că „aplicarea unui asemenea model este imposibilă. Şi asta pentru că Belgia este o monarhie, iar România este o republică. Mai mult, Belgia este o federaţie, în timp ce Constituţia noastră stabileşte că România este stat naţional unitar. De aceea, ideea domnului Tokes este una utopică. Însă domnul Tokes trebuie să ia în calcul că există multe lucruri foarte bune pentru minorităţi, la Cluj-Napoca. Un exemplu în acest sens ar fi Universitatea Babeş-Bolyai. Este, alături de Universitatea din Strasbourg, una dintre cele două universităţi multiculturale din Europa. De fapt, Universitatea Babeş-Bolyai este singura universitate multiculturală din Europa Centrală şi de Est, ceea ce înseamnă un lucru extraordinar pentru minorităţile din Transilvania”.

„Habar nu are care este situaţia”

De asemenea, viceprimarul UDMR al Clujului, Attila Laszlo, crede că municipiul trebuie să urmeze propria sa cale. Potrivit edilului, strategia de dezvoltare a oraşului şi zonei metropolitane sunt suficiente pentru nevoile locale. „Domnul Tokes habar nu are care este situaţia concretă în Cluj şi în zona metropolitană”, este concluzia lui Attila Laszlo. Criticile viceprimarului UDMR al Clujulu vin în contextul în care Laszlo Tokes şi-a exprimat dezacordul cu privire la proiectul zonei metropolitane. Aceasta ar urma să realizeze asocierea dintre oraşul Cluj-Napoca şi un sfert dintre comunele judeţului, pentru a dezvolta împreună proiecte de infrastructură, economice, sociale şi culturale. Însă Laszlo Tokes crede că acest proiect urmăreşte „dizolvarea” comunităţii maghiare în cea românească.


Clujul lui Tokes
: valoni şi unguri, români şi flamanzi

În esenţă, propunerea lui Laszlo Tokes prevede transformarea Clujului după un model multicultural. În Bruxelles, există trei comunităţi lingvistice recunoscute oficial: valonii de limba franceză, flamanzii de limba olandeză şi germanii. În opinia lui Laszlo Tokes, şi Clujul ar trebui să valorifice moştenirea lingvistică a românilor, maghiarilor şi germanilor.

 

 

Cele mai citite

Record de intervenții Salvamont: 180 de persoane salvate în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Salvamont România a înregistrat un record de intervenții de urgență, cu 180 de persoane care au avut nevoie de...

Miss America 2025. Abbie Stockard este câștigătoarea

Abbie Stockard, o studentă în anul 4 la Universitatea Auburn, a fost încoronată Miss America 2025. https://www.youtube.com/watch?v=HHV7jSV7XDU Miss America 2025. Abbie Stockard este câștigătoarea Abbie Stockard, în...

Cod galben de vânt puternic în Apuseni și Carpații Orientali. Vremea se încălzește în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, până miercuri, ora 10.00, vântul va sufla cu putere în zonele montane, mai ales în Munții Apuseni...
Ultima oră
Pe aceeași temă