-0.2 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialUngureanu: Ce se întâmplă azi e lovitură de stat. O MINERIADĂ PARLAMENTARĂ

Ungureanu: Ce se întâmplă azi e lovitură de stat. O MINERIADĂ PARLAMENTARĂ

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat ,în cadrul unei intervenţii la Realitatea TV, că schimbările pe care USL le face în momentul de faţă la Senat şi Camera Deputaţilor reprezintă „o mineriadă parlamentară”

„În opinia mea în situatia de fata ceea ce este important este atitudinea publica, pt asemenea flagrante si nedemocratice atitudini nu se poate face altceva decat protestul public”, a declarat fostul premier, la Realitatea TV.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că face un apel adresat cetăţenilor să vină, joi, la ora 18.00, la manifestaţia din Piaţa Revoluţiei, arătând că el va fi prezent şi că aceasta nu este un miting pro-PDL, ci de susţinere a valorilor democratice.

„Pe cei care se simt reprezentaţi de Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta şi de echipa din care fac şi eu parte îi chem să ni se alăture, joi, 5 iulie, la orele 18.00 la manifestaţia din Piaţa Revoluţiei. Nu va fi un miting pro-PDL, PDL a făcut destule erori în perioada trecută pentru care sunt convins că plăteşte astăzi, dar niciodată nu s-a gândit să anihileze una după alta instituţiile statului, aşa cum face actuala putere”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

Potrivit fostului premier, salvarea statului de drept, a valorilor şi a instituţiilor democratice din România reprezintă o responsabilitate a tuturor cetăţenilor.

„Ceea ce se întâmplă astăzi reprezintă în mod clar o lovitură de stat mascată sub aparenţa procedurilor democratice. Observăm îndârjirea cu care se insistă asupra încălcării Constituţiei, observăm îndârjirea cu care sunt încălcate şi acaparate instituţiile statului”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

În opinia lui Ungureanu, ceea ce se întâmplă îi aduce aminte, ca istoric, de „momentele negre din perioada interbelică”.

El a spus că sunt momente în care simpla contemplare a realităţilor politice devine periculoasă şi a apreciat că, la 22 de ani de la cucerirea drepturilor democratice, „România nu îşi permite luxul de a face paşi înapoi”.

„Sunt convins că în ţara noastră, cei care gândesc la fel sunt destul de mulţi pentru a nu fi ignoraţi. Modul în care este încălcată democraţia românească este un motiv serios pentru revoltă. Este important să ne ridicăm vocea, este important să nu lăsăm ca politica antinaţională să triumfe!”, a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

PDL va organiza o manifestaţie joi, la ora 18.00, în Piaţa Revoluţiei, la care doreşte să participe cât mai multe organizaţii nonguvernamentale şi cetăţeni care doresc să împiedice anexarea instituţiilor statului de către USL, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda.

Cezar Preda a precizat, după şedinţa BPN al PDL, că la manifestaţia pe care partidul o va organiza în Piaţa Revoluţiei se va semna o petiţie „de salvare a statului de drept” şi a instituţiilor democratice.

Preda a arătat că aceasta este prima acţiune a noii conduceri a PDL, arătând că PDL îşi doreşte ca la această manifestare să adere toţi cetăţenii români care îşi doresc ca statul de drept să funcţioneze şi care vor să împiedice „anexarea instituţiilor statului” de către USL şi Victor Ponta.

Cele mai citite

Cele mai populare arome pentru difuzoarele de parfum

Aromele ambientale nu sunt doar un moft, ci o necesitate, deoarece ele pot transforma orice spațiu, fie că este vorba de locuința ta,...

Peste 1000 de polițiști sud-coreeni încearcă să-l aresteze la reședința lui oficială pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol

În jur de 1000 de polițiști se află la această oră la reședința oficială a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol pentru a-l aresta. Ofițerii...

Vântul libertății sparge zăvorul cenzurii

Vântul schimbării a început să bată puternic în lume chiar dacă unii stau să împingă geamul din interior ca să nu cadă. Dincolo de...
Ultima oră
Pe aceeași temă