Un turist german a făcut infarct şi s-a prăbuşit 10 metri, marţi, într-o prăpastie din Piatra Craiului, acesta fiind coborât cu un elicopter, deoarece echipajul de la Medicină Legală nu a putut ajunge până la el, potrivit Mediafax.
Ioan Pivodă, şeful Salvamont Zărneşti, a declarat, marţi, că turistul german nu a murit din cauza rănilor suferite, ci pentru că a suferit un infarct.
„Am fost anunţaţi, prin Dispeceratul Naţional Salvamont, că la noi în zonă, la Piatra Craiului, respectiv Piatra Craiului Mică, pe un traseu turistic marcat, un turist a căzut circa zece metri şi că este accidentat, dar este conştient. (…) Am plecat spre cabana Curmătura, cu maşini de teren.
Între timp am primit informaţia că turistul nu mai respiră şi nu are puls de foarte mult timp, dar cei care au fost acolo l-au resuscitat. A trecut din întâmplare şi o turistă din Suedia, care avea calitate de cadru medical. Mi-am dat seama că nu s-a produs din neglijenţă căderea, el a făcut un infarct, apoi a căzut şi s-a rostogolit zece metri la vale. După părerea mea, căzăturile nu îi puneau viaţa în pericol”, a declarat Pivodă.
Turistul din Germania, în vârstă de 67 de ani, se afla în zona Piatra Craiului împreună cu mai mulţi prieteni. Deoarece echipajul de la Medicină Legală nu putea ajunge până la locul unde a murit turistul, acesta a fost coborât la Cabana Gura Râului cu elicopterul.