CFR Călători a anunţat că introduce în circulaţie, în minivacanța prilejuită de sărbătorile de Paști și de 1 Mai, Trenurile Tineretului şi Trenurile Litoral. O primă observaţie: acestea din urmă, care străbat distanţa de 225 km dintre Bucureşti şi Constanţa în numai două ore, fără a face alte opriri pe traseu, circulă tot timpul anului.
Noutatea o constituie faptul că, în minivacanţa de Paşti, garniturile respective vor avea în compunere și câte un vagon care permite transportul bicicletelor, ceea ce constituie o iniţiativă lăudabilă. Tariful pentru transportul unei biciclete este de 10 lei.
„De asemenea, din Gara de Nord București, cu o cadență de aproximativ două ore, va porni câte un tren cu destinația Constanța. De aici, turiștii au la dispoziție legături cu stațiunile de pe litoral”, se mai arată în comunicatul dat publicităţii de CFR Călători.
Nu se precizează însă ce fel de legături. Cele feroviare sunt departe de a fi atractive, având în vedere că eşti nevoit să aştepţi în Gara Constanţa şi peste două ore pentru a pleca un tren spre Mangalia. De exemplu, dacă pleci din Bucureşti la ora 9.30 cu trenul Interregio 1583, ajungi la Constanţa la ora 11.58. Ei bine, primul tren Regio spre Mangalia (R8387) pleacă de aici abia la 14.20!
Nimeni nu va sta să aştepte trenul atâta amar de vreme, ci va ieşi în faţa gării, de unde va lua autobuzul sau microbuzul.
Trenurile Tineretului, încasări-record
Este binecunoscut faptul (e aproape o axiomă) că, după Mamaia, Vama Veche este în fiecare an cea mai căutată staţiune de pe litoralul românesc, atât în minivacanţa de 1 Mai, cât şi în timpul sezonului. Pentru a ajunge de la Bucureşti la Vama Veche, cea mai convenabilă variantă este să iei trenul până la Mangalia şi de aici un autobuz spre cea mai sudică staţiune de pe litoral.
Aşa cum spuneam, anul acesta o singură pereche de trenuri (dus-întors) circulă direct până la Mangalia. Este vorba de Trenurile Tineretului IR 1921 și IR 1922 Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București Nord – Constanța – Mangalia și retur, la care biletele sunt la tarif de Regio (fostul Personal). Un bilet de student, Bucureşti-Constanţa la Trenurile Tineretului, la clasa a II-a cu loc rezervat, costă 18,65 lei, iar dus-întors – 37,30 lei. Biletul de la Bucureşti la Mangalia costă 21,3 lei, un adevărat chilipir, însă este vorba de o singură garnitură.
Trenurile Tineretului au fost introduse în circulaţie în urmă cu câţiva ani şi au generat încasări-record. Chiar dacă biletele sunt ieftine, se încasează mai puţin de la mai mulţi – în vara anului trecut am călătorit cu un astfel de tren, care era compus din nu mai puţin de 13 vagoane supraetajate, toate pline până la refuz. Unde mai pui că ajungi la malul mării la prima oră a dimineţii (trenul pleacă din Bucureşti Nord la 2,55 şi ajunge la Mangalia la 7,56).
Pentru a ajunge la Neptun, pierzi jumătate de zi
Dar cu un tren nu se face primăvară de 1 Mai. Mă refeream mai devreme la Vama Veche ca destinaţie, însă lucrurile se complică şi mai mult dacă ţi-ai luat pachet turistic la Neptun, de exemplu. Aici, singura modalitate decentă de a ajunge, dacă nu vrei să-ţi pierzi jumătate de zi făcând turul litoralului, este cu trenul.
Nici un autobuz care pleacă spre Mangalia din faţa Gării Constanţa nu trece prin staţiunile din sud, ci se deplasează pe drumul naţional. Aşa că eşti nevoit să iei autobuzul până la Mangalia şi de aici să iei altul, întorcându-te, spre Venus, Jupiter, Neptun sau Olimp. Problema există de ani buni, însă Consiliul Judeţean Constanţa nu s-a sinchisit să scoată la licitaţie un traseu Constanţa-Mangalia via staţiuni. În perioada comunistă şi mulţi ani după 1989 exista autobuzul 20 (vopsit în roşu şi cu burduf) care urma acest traseu.
În final, nu ne rămâne decât să sperăm că situaţia transportului spre sudul litoralului va fi mult îmbunătăţită o dată cu începerea sezonului propriu-zis şi că turiştii vor avea la dispoziţie suficiente trenuri directe. Pentru Paşti, zarurile au fost deja aruncate.