Sfântul Părinte Papa Francisc a acordat titlul de „Capelan al Sanctităţii Sale” părintelui Ioan Alexandru Pop. Preotul greco-catolic face parte din clerul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Oradea. Titlul de „Capelan al Sanctităţii Sale” este un titlu onorific acordat preoţilor care lucrează în Curia Romană, prin decretul Sfântului Părinte Papa Francisc din anul 2013, potrivit site-ului oficial al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.
Cine este noul capelan papal Alexandru Pop
Părintele Alexandru Ioan Pop s-a născut la 20 ianuarie 1978, la Zalău. După studiile teologice efectuate la Oradea, a fost hirotonit preot la 15 august 2002, a lucrat ca preot în Parohia „Sfânta Familie” din Zalău, sub îndrumarea PS Virgil Bercea, apoi şi-a continuat studiile la Institutul „Marcianum” din Veneţia. Părintele Ioan Alexandru Pop a fost numit de către Preafericitul Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, drept responsabil naţional pentru românii greco-catolici din Italia. Din anul 2009 lucrează la Consiliul Pontifical pentru Texte Legislative din Vatican. Prin numirea în poziția de „Capelan al Sanctităţii Sale”, părintele Alexandru Ioan Pop are titlul de Monsenior.