2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn pedofil in serie, doctor in filozofie si consultant pentru Shell, retinut...

Un pedofil in serie, doctor in filozofie si consultant pentru Shell, retinut la Bucuresti

Un cetatean englez, doctor in filozofie si senior consultant la Shell International Olanda, a fost retinut ieri, intr-un apartament din Bucuresti, in timp ce se pregatea sa intretina raporturi sexuale cu doi minori din Petrosani. Politistii sustin ca britanicul mai are la activ cel putin 20 de asemenea fapte savarsite pe teritoriul Romaniei, majoritatea in localitati din Valea Jiului.

Cetateanul britanic Paul Richard Dorday este consultant de afaceri la Shell International Olanda si a venit prima data in Valea Jiului in anul 2008, cand, potrivit politistilor, a inceput sa racoleze baieti sub 18 ani. Politistii spun ca in tot acest timp britanicul se prezenta ca fiind cetatean olandez, pentru ca avea rezidenta in Amsterdam. El se recomanda sub numele de Sebastian Morris (denumirea unui cunoscut site pentru gay) si spunea ca este avocat. Politistii au mai afirmat ca englezul a inchiriat un apartament in municipiul Petrosani, unde ii ducea pe copiii racolati direct sau prin intermediul unor complici. Baietii nu erau fortati sa intretina raporturi sexuale. Astfel, ei erau ademeniti cu diverse cadouri, ori cu sume de bani cuprinse intre 100 si 300 de lei (suma maxima era oferita numai daca minorii se lasau fotografiati).

 

Anchetatorii sustin ca in ultima perioada pedofilul nu mai venea in Valea Jiului, ci prefera sa cheme copiii intr-un apartament din Bucuresti, unde a si fost prins in timp ce se pregatea sa intretina raporturi sexuale cu doi minori. Asupra lui au fost descoperite si suporturi magnetice de date cu imagini clare cu minorii, care insa nu au fost postate pe nici un site. "Avea un laptop performant, un telefon si un aparat foto, care contineau o cantitate destul de mare de imagini, in jur de 1.000 de fotografii, unele infatisand minori in diverse pozitii pornografice, altele cu minorii la plimbare", a declarat Lucian Naboiu, seful Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Hunedoara.

Potrivit anchetatorilor, cetateanul britanic era filat de mai multa vreme si astfel s-a reusit prinderea lui. Din analiza datelor colectate pana acum, ofiterii de la Crima Organizata spun ca el a intretinut raporturi sexuale cu peste 20 de minori, dar ancheta este departe de a se fi incheiat. Pana in prezent au fost identificati si audiati patru baieti, iar doi dintre ei au sub 15 ani. Ei au declarat ca au tinut legatura cu "Sebastian" prin Yahoo Messenger, ca acesta le trimitea din Olanda, prin Western Union, cate 30-50 de euro ca sa aiba bani de drum pana la Bucuresti, unde "Sebastian" ii astepta la Gara de Nord. De asemenea, minorii au mai spus anchetatorilor ca "Sebastian" era pasiv si faceau numai sex oral, iar dupa partidele de sex acesta ii ducea pe stadioane sau la Palatul Parlamentului.

 

"Cercetarile sunt in desfasurare. Ne intereseaza sa identificam toti minorii, sa facem ancheta cat mai completa. Este posibil sa ne extindem si in Constanta pentru ca fotografiile arata locatii si din Bucuresti si Constanta", a mai spus Naboiu. Procurorii cred ca acesta si-a ales ca teatru de desfasurare municipiul Petrosani din cauza mediului social si a saraciei din aceasta zona, aspecte care au facilitat actiunile englezului.
Cetateanul britanic a fost transportat in arestul Politiei Deva, dupa ce Judecatoria Petrosani a emis ieri pe numele sau un mandat de arestare preventiva pe 29 de zile. Daca va fi gasit vinovat de instanta, britanicul risca pana la 15 ani de inchisoare. De asemenea, complicii lui sunt si ei cercetati, nefiind insa retinuti.

Cele mai citite

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...
Ultima oră
Pe aceeași temă