13.2 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialUn oficial roman – promovat la misiunea Uniunii Europene in Georgia

Un oficial roman – promovat la misiunea Uniunii Europene in Georgia

Seful echipei romanesti care face parte din misiunea Uniunii Europene in Georgia, Filon Morar, a fost promovat in functia de sef adjunct al Biroului Regional Tbilisi. Misiunea de monitorizare cuprinde observatori din noua state membre si a fost instituita dupa razboiul de trei saptamani din august 2008 dintre Georgia si Federatia Rusa.

Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene in Georgia are patru Birouri Regionale. Filon Morar a devenit sef adjunct la Biroul din Tbilisi care priveste regiunea Mtskheta pana la granita de facto cu regiunea separatista Ostetia de Sud, unde au avut loc ciocnirile din august. Analistul Iulian Chifu, de la Centrul de Prevenire a Conflictelor, spune ca promovarea lui Filon Morar reflecta calitatile profesionale ale acestuia, dar ca in acelasi timp cuvantul Romaniei capata o mai mare relevanta in privinta modului in care Uniunea Europeana trateaza situatia din Georgia. Iulian Chifu atrage atentia ca Romania are interese directe in Georgia, tara vecina dincolo de Marea Neagra. In vara, Romania a fost in masura sa-si avertizeze partenerii din NATO si Uniunea Europeana asupra riscului unor evenimente violente in Georgia.

Vreme de trei saptamani, in regiunea separatista Osetia de Sud a avut loc un adevarat razboi intre trupele georgiene si cele ruse, mare parte ajunse in zona de conflict prin coridorul Roki, care leaga Osetia de Sud de republica ruseasca Osetia de Nord. Orasul strategic Gori (leaga partea vestica de partea estica a Georgiei) a fost lovit in atacuri aeriene simultane, capitala Osetiei de Sud, Tskhinvali, a fost transformata in ruine, sute de civili fiind ucisi sau raniti, iar mii de refugiati au ajuns fie in Federatia Rusia, fie in Georgia.

Conflictul, in cursul caruia Moscova a recunoscut independenta Osetiei de Sud si Abhaziei, a determinat in septembrie o reuniune de urgenta a Uniunii Europene. Precedenta avusese loc in 2003, fusese legata de interventa Statelor Unite in Irak si impartise Europa in "vechea Europa" si "noua Europa" in urma pozitiei proamericane rapide a fostelor state comuniste. Razboiul ruso-georgian din august a gasit insa Europa unita si in acord cu Statele Unite. Recunoasterea independentei celor doua regiuni separatiste de catre Rusia a fost considerata "inacceptabila", iar reactia Rusiei fata de ceea ce numea provocarile Georgiei a fost calificata drept "disproportionata". Tari est-europene care s-au remarcat in mai multe randuri prin pozitia ferma fata de Moscova, precum Lituania sau Polonia, s-au declarat satisfacute ca europenii au spus lucrurilor pe nume si au definit corect actiunea Rusiei drept agresiune.

 

Intre altele, la insistentele Londrei, Bruxelles-ul a specificat limpede ca daca Rusia nu-si retrage trupele de pe teritoriul georgian, in limitele de dinaintea conflictului, relatiile Uniunii cu Moscova nu se vor normaliza. A fost momentul in care a luat nastere inclusiv misiunea de monitorizare a Uniunii Europene in Georgia, din care face parte si echipa romaneasca. Ea cuprinde 200 de experti in analiza politica, in drepturile omului si chestiuni umanitare, politisti de frontiera, jandarmi si militari din noua state europene, intre care Norvegia, Marea Britanie, Germania, Italia si Bulgaria.

Elena Vijulie
Elena Vijulie
Elena Vijulie, sef departament Politica
Cele mai citite

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...

Elena Lasconi promite transparență totală privind cheltuirea banilor Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă