4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialUn mort şi 12 răniţi grav în accidentul din Franţa

Un mort şi 12 răniţi grav în accidentul din Franţa

Un bebeluş a murit, 12 români au fost răniţi grav şi alţi 30 au afecţiuni care nu le pun viaţa în pericol, după ce un autocar  s-a răsturnat pe o autostradă în sud-estul Franţei. Premierul Victor Ponta a precizat că victimele vor fi ajutate de Guvern.

 

Autocarul  care s-a răsturnat în estul Franţei aparţinea unei firme din Bis–triţa şi fusese închiriat unei companii din Su-ceava. Maşina se deplasa din direcţia Madrid spre România, potrivit Ministerului de Externe. „Din datele pe care le avem până în prezent de la Centrul Operaţional Naţional din Paris care ţine legătura cu autorităţile de la faţa locului, ar fi vorba despre aproximativ 20 de răniţi grav şi 20 de persoane rănite uşor”, potrivit comunicatului MAE.  Consulul general al României la Marsilia, Ioan T. Morar, declarase iniţial că, potrivit primelor informaţii de la autorităţile franceze, nu sunt persoane decedate. Ulterior însă, MAE a confirmat moartea unui bebeluş.  Accidentul s-a produs în zona localităţii Vidauba.

„Suntem în contact cu autorităţile franceze, ştim că s-a montat la locul accidentului un spital de campanie, au fost implicaţi o sută de pompieri, patru elicoptere. E o mobilizare extraordinară în ceea ce priveşte ajutorul medical şi logistic, autorităţile franceze sunt foarte eficiente din acest punct de vedere”, a declarat pentru Mediafax Ioan Morar. El  a mai precizat că printre cei aproximativ 40 de răniţi în accident sunt şi copii şi că vor fi distribuiţi în spitalele din zonă. Morar susţine că accidentul s-a produs din cauza unui cauciuc al autocarului, care s-a spart, iar autovehiculul s-a răsturnat şi a ieşit de pe carosabil. Traficul pe autostrada A8 a fost întrerupt pentru a permite intervenţia echipelor de salvare.

Celulă de criză la Guvern

Premierul Victor Ponta a convocat o celulă de criză la Guvern, pentru a se implica în rezolvarea acestei situaţii. „Având în vedere gravul accident de circulaţie înregistrat în această dimineaţă în Franţa, în care au fost implicaţi mai mulţi cetăţeni români, primul-ministru Victor Ponta a cerut autorităţilor centrale şi locale să se mobilizeze de urgenţă şi să se implice în rezolvarea acestei situaţii de criză, pentru a veni atât în sprijinul victimelor, dar şi în sprijinul familiilor acestora”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Premierul Victor Ponta a precizat, într-o conferinţă de presă, că 12 persoane au fost internate cu leziuni grave, 30 de persoane cu leziuni care nu le pun viaţa în pericol, iar 7 persoane sunt sănătoase. Toţi românii se află în patru spitale din regiunea franceză. „Nu ştim câte dintre cele 12 persoane accidentate grav sunt copii, am aflat că este cel puţin un copil”, a adăugat Ponta. Premierul a precizat că victimele vor fi ajutate de Guvern cu bani, dacă va fi cazul. Mai mult, familiilor acestora li s-au pus la dispoziţie două linii telefonice, la MAE, pentru a afla informaţii despre starea răniţilor.   Text Box:  

Cele mai citite

Jurgen Klopp, noul lider al cluburilor Red Bull! Ofertă surprinzătoare din Formula 1 înainte de preluarea funcției

Jurgen Klopp este pregătit să își înceapă noul rol de director general al cluburilor de fotbal deținute de Red Bull, începând cu 1 ianuarie....

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...

Anca Todoni și Ana Bogdan și-au aflat programul de la Brisbane. Jaqueline Cristian debutează la Auckland

Anca Todoni și Ana Bogdan, calificate pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane, au aflat orele la care își vor disputa...
Ultima oră
Pe aceeași temă