23.3 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialUn bărbat în stare de inconștiență a fost scos din râul Dâmbovița

Un bărbat în stare de inconștiență a fost scos din râul Dâmbovița

Un bărbat a fost scos din Dâmbovița, marți, în stare de inconștiență de către trecători, care au anunțat incidentul la numărul de urgență 112, a anunțat un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială cu scafandri. Potrivit sursei citate, se acordă primul ajutor bărbatului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tragedie în Columbia: Un mort și nouă răniți după prăbușirea unei cabine a telefericului din Medellin

O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite după ce una dintre cabinele telefericului din Medellin s-a prăbuşit, a declarat primarul celui...

Speranță pentru agricultori, chiar și în condițiile secetei: un morcov răsare din Ciucă, după negocierile cu Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Agricultorii români se plâng de seceta care a acaparat Europa și țara noastră în special, ce le compromite toate culturile. Se întrevede...

România-Olanda în optimi de finală la EURO 2024. Tabloul complet al meciurilor din optimi

S-a decis tabloul complet al optimilor de finală de la EURO 2024. Cu siguranţă, cea mai aşteptată partidă pentru noi este duelul România –...
Ultima oră
Pe aceeași temă