Un elev de 14 ani este căutat, miercuri, de pompieri în Lacul Sfânta Ana, unde s-a scăldat alături de colegi, dar nu a mai ieşit din apă, informează Mediafax.
Băiatul făcea parte din grupul de copii din Ungaria, elevi din clasele V-VIII, ce se afla în excursie la Lacul Sfânta Ana, a declarat şeful Centrului Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu.
Miercuri, însoțitoarea le-a dat voie elevilor să se scalde în lac.
Potrivit sursei citate, când cerul s-a înnorat și vremea a început să se înrăutățească, însoțitoarea le-a cerut copiilor să iasă din apă.
Elevii au ieșit, mai puțin un băiat în vârstă de 14 ani, care nu a mai fost văzut nici înotând, nici alături de ceilalți colegi, hainele acestuia fiind pe mal.
„O femeie româncă, cel mai probabil rugată de supraveghetoarea grupului de copii din Ungaria, a sunat la 112 și a cerut sprijin, povestind ce s-a întâmplat. La fața locului au fost trimiși șase subofițeri cu o barcă pneumatică cu motor, care au început deja scotocirea lacului, după ce li s-a indicat locul în care s-au scăldat copiii”, a spus Dudu.
La Lacul Sfânta Ana au ajuns și polițiștii, care ajută la căutarea copilului dat dispărut.
De asemenea, în zonă a fost trimisă și o mașină de descarcerare cu proiectoare puternice, pentru a lumina lacul după lăsarea întunericului.
Totodată, cinci scafandri, trei din județul Covasna și doi de la Serviciul Salvamont-Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, urmează să ajungă la Lacul Sfânta Ana, pentru a ajuta la căutarea băiatului.