Doi români şi un congolez suspectaţi că au ajutat migranţi din Congo să ajungă ilegal în state europene, în special în Franţa şi Belgia, au fost arestaţi preventiv în judeţul Dâmboviţa.
Operaţiunea a fost realizată de procurorii DIICOT şi de poliţişti de la Combaterea Criminalităţii Organizate, informează Mediafax.
Remy Fernand Oscar Okombi, Ion Petrache şi Mihai Sandu Nicula sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România şi fals intelectual, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Grupul a fost constituit, pe teritoriul României, în cursul anului 2012, de Okombi şi era format din cetăţeni români, dar şi de origine africană.
Traficanţii ar fi racolat, îndrumat şi călăuzit migranţi proveniţi din Congo, dar şi din alte state din Africa, pe ruta Congo – Coasta de Fildeş – Uganda – România – statele vest-europene, destinaţiile preferate fiind Franţa şi Belgia.
"S-a reţinut că într-o primă fază, membrii grupului procedau la introducerea «aparent legală» a migranţilor în România, prin obţinerea de vize emise de oficiile consulare şi ambasadele României din zona Africii, în baza unor invitaţii ale unor cetăţeni români sau conaţionali stabiliţi în România ori pentru participarea la diverse întruniri organizate pe teritoriul României", a precizat DIICOT.
După ce intrau în ţara noastră, migranţii erau cazaţi în diferite locuri din Bucureşti sau în locuinţe situate în apropierea Capitalei, până când traficanţii de persoane reuşeau să le obţină documente de identitate româneşti falsificate, care permiteau accesul liber pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Conform anchetatorilor, au existat şi situaţii în care migranţilor le-au fost cumpărate bilete de avion pentru întoarcerea în țările de origine, cu escală în Franța. În aeroportul de escală, migranţii erau aşteptaţi de către alţi membri ai grupului, care le dădeau acte false, necesare şederii pe teritoriul francez.
Grupul este suspectat că ar fi dus ilegal în Franţa, Belgia şi alte ţări europene circa 30 de migranţi.