Trei cetățeni români răniți grav într-un accident rutier petrecut pe 23 iulie în Serbia au fost repatriați vineri cu trei aeronave SMURD, informează DSU.
"Avionul SMURD a plecat spre Belgrad pentru a aduce un bărbat în vârstă de 36 de ani, care era internat cu multiple traumatisme în secția de terapie intensivă a spitalului din Belgrad. Această misiune a fost efectuată de o echipă medicală de la Spitalul de Urgență Floreasca. Pacientul a fost transportat la Spitalul Elias din București. A doua misiune a fost efectuată de piloții și cadrele medicale de la Punctul Aero-medical de la Craiova, care au preluat un bărbat în vârstă de 34 de ani de la spitalul din Sremska Mitrovica. Aceasta a fost supus unei intervenții chirugicale în Serbia și era intubat. Cea de-a treia misiune a fost efectuată de piloții și cadrele medicale de la Punctul Aero-medical de la Craiova. Ei au preluat un pacient intubat, o femeie în vârstă de 30 de ani, de la spitalul din Novi Sad. Pacienții repatriați cu elicopterele SMURD au fost duși la Timișoara", a precizat DSU într-o postare pe pagina de Facebook.
Agerpres scrie că pentru această misiune s-au folosit avionul SMURD Cessna și două elicoptere SMURD, iar misiunea de repatriere a fost efectuată la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe.