2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialTransplant impotriva naturii, la Cluj

Transplant impotriva naturii, la Cluj

Medicii de la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj au realizat o noua premiera medicala pentru Europa de Est. Ei au transplantat rinichi de la doua persoane cu grupe diferite de sange.

Echipa de medici de la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj, condusa de profesorul Mihai Lucan, a reusit o noua operatie in premiera. La capatul unei operatii care a durat aproape trei ore, medicii clujeni au reusit sa transplanteze un rinichi de la un donator care avea grupa de sange A la un primitor care avea grupa de sange 0. Donatorul si primitorul sunt sot si sotie si provin din orasul Petrosani. Femeia care a donat rinichiul are 44 de ani, iar sotul ei, primitorul, are 45 de ani. Barbatul facea dializa de cinci ani, iar starea organismului sau era din ce in ce mai deteriorata. "Alternativele erau simple: domnul respectiv putea sa astepte sa moara sau sa riste un transplant cu rinichiul oferit de sotia sa", a spus chirurgul Mihai Lucan. Profesorul clujean a declarat ca a inceput in urma cu doua luni sa elimine antigenele care ar fi dus la esuarea operatiei. Sambata seara, medicii clujeni au inceput operatia. Prelevarea rinichiului a durat trei sferturi de ora, apoi inca o ora a durat pregatirea organului pentru transplant. Operatia in sine a mai durat aproximativ o ora, spune profesorul Mihai Lucan. El a declarat ca a fost ajutat cu sfaturi legate de operatie de medici de la Institutul Regal de Transplant din Uppsala, Suedia, precum si de la medicii din Viena, Austria. "Din punct de vedere tehnic, nu au fost probleme legate de acest transplant", a declarat Mihai Lucan. El a afirmat ca rinichiul a inceput sa functioneze, iar medicii asteapta cu emotie zilele care vin, pentru a afla daca rinichiul va fi sau nu acceptat de organism. "Pana acum, noi mergeam alaturi de Natura. Acum, noi i-am declarat razboi Naturii", a spus chirurgul clujean.

Specialistii in urologie spun ca starea barbatului operat la Cluj ar fi continuat sa se inrautateasca daca nu ar fi primit acest rinichi. In fiecare an, aproximativ 30 la suta dintre pacientii aflati pe listele de asteptare ale Institutului de Urologie si Transplant Renal din Cluj mor din pricina complicatiilor provocate de insuficienta renala. Cel mai adesea, sistemul circulator este afectat profund de blocajul rinichilor. In Romania, putine persoane accepta sa doneze organele rudelor decedate, desi acest gest ar da o noua sansa bolnavilor cu insuficienta renala cronica. Transplantul de organe este incurajat deopotriva de Biserica Catolica si de Biserica Ortodoxa Romana.

» Dificultati
Medicii de la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj au realizat 872 de transplanturi. Inceputurile au fost extrem de dificile. In 1997, pentru ca Ministerul Sanatatii nu s-a implicat prea mult in sprijinirea acestor operatii, medicii clujeni au adus cu avionul, din Italia, medicamentele necesare pentru transplant. Profesorul Lucan a cerut sprijinul Universitatii de Medicina si Farmacie pentru a realiza transplanturi si ale unor alte organe.

Cele mai citite

Proteste în mai multe județe: Polițiștii au ieșit din nou în stradă, împotriva reducerilor salariale

Manifestările includ pichetarea sediilor instituțiilor, marșuri pe străzile orașelor și proteste organizate încă de dimineață Sute de polițiști din întreaga țară protestează față de reducerea...

Steve Bannon vrea să-l înlăture pe Elon Musk din anturajul Casei Albe: Este cu adevărat un om rău

Unul dintre liderii mișcării MAGA a lui Donald Trump a jurat că îl va înlătura pe Elon Musk din anturajul Casei Albe, întrucât miliardarul...

Israelul a interceptat un proiectil lansat din Yemen

Armata israeliană a anunțat luni că a interceptat un proiectil lansat din Yemen înainte ca acesta să intre pe teritoriul israelian, potrivit barrons.com. 'Un proiectil...
Ultima oră
Pe aceeași temă