21.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu, la Congresul Avocaţilor: Avocatura, o meserie în care sistemul...

Traian Băsescu, la Congresul Avocaţilor: Avocatura, o meserie în care sistemul de piaţă a reuşit

UPDATE. Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul Congresului Avocaţilor, că fără profesia de avocat nu se poate vorbi de democraţie.

„Aveţi o misiune extrem de importantă. Nu o definesc ca fiind dficilă pentru că nici procurorii sunt nu vor să acuze de dragul de a acuza. Aveţi obligaţia de a crea acel echilibru în raport cu procurorul în aşa fel încât judecătorul să ia decizia corectă”, a mai spus preşedintele.

„Văd avocatul ca parte a statului de drept. Cred că avocatul, cu cât este mai competent şi egal în faţa judecătorului, cu atât actul judecătoresc va fi înfăptuit mai corect”, a continuat Băsescu.

Preşedintele a subliniat, de asemenea, că profesionalizarea avocaţilor a făcut actul justiţiei mult mai eficient. El a apreciat, de asemenea, contribuţia avocaţilor în popularizarea noilor coduri de procedură.

„Fără profesia de avocat şi fără garatntarea drepturilor avocatului în sistemeul legislativ românesc, practic nu am putea vorbi de democraţie”, a precizat Traian Băsescu.

„Am apreciat că dinspre avocaţi nu am auzit plângeri că nu suntem pregătiţi de noul Cod de Procedură Civilă (…). Am apreciat eforturile dumneavoastră de a populariza noile coduri”, a mai declarat şeful statului.

„Meseria dumneavoastră este nu numai o meserie liberă, dar şi o meserie în care sistemul de piaţă a reuşit (…). România are deja reputaţia unei ţări în care avocatura se face în mod serios şi adesea extrem de eficient”, a conchis Traina Băsescu.

_ _ _ _

Preşedintele Traian Băsescu participă, vineri, la Congresul Avocaţilor 2013, care are loc la Hotelul Intercontinental din Capitală.

Evenimentul a început la ora 9:00, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis România liberă.

Citeşte şi Sondaj CSCI: 93% dintre români vor pace între Traian Băsescu şi Victor Ponta

Congresul Avocaţilor se desfăşoară vineri şi sâmbătă la Hotel Intercontinental din Capitală.

În prima zi a evenimentului, vor avea loc dezbateri pe marginea materialelor prezentate Congresului, spre aprobare, privind activitatea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Casei de Asigurări a Avocaţilor.

 

 

Cele mai citite

Lavrov recunoște că Putin a glumit cu susținerea Kamalei Harris la președinția SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o glumă atunci când a spus că Moscova o sprijină pe candidata democrată, Kamala Harris, în cursa pentru...

O rădăcină indiană cu proprietăți de „ibuprofen natural”

Condimentul cu efecte antiinflamatorii și antioxidante este considerat un superaliment de către nutriționiști Rădăcină exotică, originară din India, turmericul a devenit renumit pentru efectele sale...

Scandalos: bătaie cu bâte printre medici și pacienți

Pacienții și medicii au fugit din Spitalul Pantelimon, de frica bătăușilor, iar unii s-au ascuns în băi Scenele șocante, filmate de martori, arată cum mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă