13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Tragedia din Colectiv: Care este starea răniților din incendiu

UPDATE. Tragedia din Colectiv: Care este starea răniților din incendiu

UPDATE: Cele trei persoane rănite în Clubul Colectiv, care se află în continuare internați la Spitalul de Urgență Floreasca, au o evoluție bună, a declarat, miercuri, șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie, profesorul Ioan Lascăr, conform Agerpres. 

“Unul dintre pacienți, de fapt cel mai grav, care la internare a fost în stop cardiac și resuscitat, este într-o stare neașteptat de bună evoluția sa. Părea lipsit de orice speranță și uitați că au trecut mai bine de două săptămâni și luptă cu boala. Ceilalți doi sunt bine. O fată este chiar foarte bine și celălalt pacient pe care îl mai avem este pe o traiectorie favorabilă. Așa cum am zis de la început, săptămâna a doua a fost cea mai grea și atunci rata de decese legată de complicațiile majore este maximă, dar deja am trecut de perioada respectivă”, a afirmat medicul chirurg.

În spitalele bucureștene erau miercuri internați 49 de răniți în Colectiv, 12 dintre aceștia în stare critică și gravă și 37 în stare bună. Alți 30 sunt internați în unități medicale din străinătate.

——-

Opt răniți în incendiul din Colectiv se află în stare critică, iar cinci în stare gravă, a declarat marți, într-o conferință de presă, premierul interimar Sorin Cîmpeanu, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, alți 37 de pacienți sunt în stare stabilă.

Dintre cei opt în stare critică, trei sunt la Spitalul Floreasca, unul la Spitalul Elias, unul la institutul C.C Iliescu, doi la Spitalul Sfântul Ioan și unul la Spitalul de Arși.

“50 de pacienți răniți în Colectiv sunt internați în spitale din România, iar alți 30 sunt transferați la unități medicale din străinătate. 56 de persoane au decedat”, a spus Cîmpeanu.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă