3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialTragedia de la Colectiv: Revolta se mută în stradă

Tragedia de la Colectiv: Revolta se mută în stradă

În lipsa vreunei demisii sau asumări a vineri din partea autorităților, valul de furie și indignare crește. Se anunță proteste de amploare în București și în țară în următoarele zile.

Incendiul din seara penultimei zile de octombrie a mai răpus ieri o viață. O tânără de 28 de ani care suferise arsuri pe jumătate din suprafața corpului a murit ieri la Spitalul Sfântul Pantelimon, ridicând numărul celor pierduți la 32. În timp ce încă 133 de răniți sunt internați, dintre care 50 se zbat între viață și moarte, dincolo de zidurile spitalelor se strâng donații, se donează materiale sanitare, se organizează proteste în stradă.

Mâncare, medicamente, bani, sânge. Tot ce au nevoie familiile celor decedați în incendiu și răniții din spitale se strânge zilele acestea, de grupuri formate din voluntari pe rețelele de socializare.

În același timp, mai multe echipe de activiști au anunțat manifestații și marșuri în zilele următoare pentru dreptatea celor care au pierit în incendiul în urma căruia niciun oficial nu își dăduse, până ieri, demisia. „Tăcerea omoară”, „Corupția ucide” și „Demisia vinovaților” își strigau ieri tinerii indignarea pe rețelele de socializare, dându-și întâlnire în Piața Universității.

Un nume care se va regăsi pe pancartele protestatarilor va fi, cel mai probabil, cel al primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Numele și parafa lui se regăsesc pe documentele care au permis funcționarea clubului, în ciuda absenței unui aviz de securitate la incendiu de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. El este cel care, la întrebarea dacă are ceva să-și reproșeze pentru producerea incendiului care a devenit capcană a morții pentru zeci de tineri, a răspuns: “Nu”, fluturând, a doua zi după tragedie, un vraf de hârtii prin care se disculpa. Edilul nu va fi singur, protestatarii au ce le reproșa și lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Raed Arafat, Klaus Johannis. Și, nu în ultimul rând, Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Celui din urmă i s-a reproșat că nu a găsit necesar să viziteze locul care va rămâne un simbol al suferinței după ce zecile de tineri și-au dat acolo ultima suflare.

După patru zile în care și-a lăsat doar purtătorul de cuvânt să-i fie portavoce și să vorbească despre nevoia de invitație ca preoții să fi ținut slujbe la altarul cu mii de lumânări, Patriarhul a participat ieri la înmormântarea femeii de serviciu care a murit în incendiu lăsând orfani cinci copii.

“Noi ne facem datoria după tradiția și rânduiala noastră. Nu învață Biserica să rupă liniştea celor care trebuiau să se reculeagă. Nu vrem să se considere că facem spectacol. Să vină lumea la biserică, nu la club. Acolo au murit, dar noi ne rugăm în biserică. Nu toată lumea a dorit slujbe cu preoți și când Biserica nu este dorită, atunci noi ne retragem, ca în timpul prigoanelor vechi. Noi nu vrem să deranjăm, să ne impunem, de aceea nu am vrut să deranjăm «Marșul Tăcerii» cu slujbe preoțești. De la începutul marșului au avut lozinci potrivnice Bisericii și atunci nu vrem să-i supărăm și mai mult cu prezențaø, a spus Patriarhul. Declarațiile sale au stârnit, încă o dată, valuri de indignare pe rețelele de socializare.

Vizită a procurorilor la Primăria Sectorului 4

Pagini întregi de furie și indignare au curs în aceste cinci zile. Și nu s-au oprit nici după ce, în cursul serii de luni, procurorii Parchetului General au anunțat reținerea celor trei acționari ai clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu.

“Din datele și probele administrate ulterior a rezultat că incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club”, potrivit procurorilor. Un experiment al unei echipe de chimiști de la Politehnica București a arătat că buretele ars din Colectiv a degajat un amestec extrem de toxic de gaze. Aceștia nu au exclus ca buretele să fi fost spălat cu solvenți foarte inflamabili, așa cum s-a vehiculat în aceste zile. Costin Mincu, acționar la clubul Colectiv, a declarat: „Aș vrea să pot șterge lacrimile de pe obrajii celor care-i plâng pe cei care s-au dus. În schimb, nu pot decât să stau cu capul plecat în fața judecății”.

Procurorii au vizitat ieri și Primăria Sectorului 4, pentru a verifica documente legate de firma care deține clubul Colectiv, care avea autorizație de funcționare de la această instituție. Procurorul general Tiberiu Nițu spunea, luni seară, că ancheta se face pe toate palierele, atât la companii private, cât și la instituții publice. De sâmbătă, edilul Cristian Popescu Piedone nu a avut nici o ieșire publică.

Criminaliștii Poliției Capitalei au ridicat cinci saci cu telefoane mobile din clubul Colectiv, toate constituind probe la dosar. În noaptea tragediei s-au făcut 80 de apeluri la 112, au fost implicate 220 de forțe ISU, 100 de la Ambulanță, 2.000 de angajați ai spitalelor, medici și asistente.

Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă