Britanicii care nu pot avea copii sau sunt respinsi in dosarele de adoptie pot cu usurinta sa cumpere un copil din Romania, potrivit unei investigatii realizate de tabloidul The Sunday People la Buzau.
Familiile sarace sunt dispuse sa-si vanda un copil pentru suma de 3.000 de euro fara sa puna intrebari, iar unii dintre bebelusii adusi ilegal in Marea Britanie au doar sase saptamani. Acest comert a inflorit in Romania si Bulgaria de cand cele doua state foste comuniste au aderat la UE, in ianuarie, pentru ca libera circulatie intre statele membre face mult mai usor procesul de aducere a micutilor in Marea Britanie. Traficul este in general condus de bande de infractori. Unii chiar au oameni care fura copii de la familiile sarace, pentru ca in acest mod pastreaza intreaga suma. Autorii anchetei s-au dat drept un cuplu care nu putea avea copii si s-au dus la Buzau, unde li s-au oferit doi copii. Bebelusul de vanzare se numea Florentina Caraiman. Oamenii de la Sunday People s-au dus in cartierul de rromi din Buzau si au fost indrumati la familia Florentinei de oamenii aflati intr-un bar. Ziaristii s-au dus la o casuta unde Florentina locuia cu mama sa Marcela, de 30 de ani, si cu tatal, Flaviu. Barbatul, tata a doi copii, si-a prezentat fiica intreband cat ar fi dispus "cuplul sa plateasca". Cei doi i-au oferit 5.000 de euro, dar Flaviu a spus ca nu este de ajuns. "Nu-mi va schimba viata. Nu este ca si cum as fi castigat la loterie", a spus el fluturand certificatul de nastere al Florentinei, vorbind despre micuta ca si cum ar fi fost o masina la mana a doua pusa la vanzare. "Este sanatoasa, nu am avut probleme cu ea. Are doar sase saptamani si ochi caprui frumosi – vedeti." In cele din urma, cuplul s-a declarat dispus sa plateasca 15.000 de euro.