Sorin Roşca Stănescu, condamnat la închisoare, comentează pe blogul personal numeroasele reţineri şi arestări făcute de DNA în ultima perioadă.
Fostul liberal este de părere că acţiunea nu este altceva decât un spectacol, un foc de paie, şi că românii nu vor vedea recuperaţi banii furaţi, în urma „marelui jaf”, „în veci” .
"In ciuda aparentelor, cei care sunt identificati si pusi la stalpul infamiei nu reprezinta decat plevusca. Si, cand spun acest lucru, ma refer la cat anume si in ce fel se recupereaza din marele jaf, care a avut loc impotriva avutiei publice, in ultimii douazeci si cinci de ani. In orice minut am dori sa observam un rezultat adevarat, vom descoperi ca uriasul spectacol la care asistam nu reprezinta decat un foc de paie. Romanii, in aceasta maniera, nu isi vor vedea, in veci vecilor, recuperate nici a mia parte din furturile carora le-au cazut victima”, scrie Roșca Stănescu.
S.R. S. mai crede că scopul acestor demersuri este doar acela de a instaura frica şi că din aceasta uriaţă “sifonare” s-au îndestulat mai mulţi “borfași locali”, care fac parte din servicii, cei mai multi dintre ei fiind intangibili.