6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSindicatul polițiștilor îi cere demisia lui Gabriel Oprea

Sindicatul polițiștilor îi cere demisia lui Gabriel Oprea

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” îi cere vicepremierului Gabriel Oprea să demisioneze în semn de onoare și să se retragă din viața publică, după ce polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața în timp ce îi însoțea coloană oficială, arată Mediafax.

„Pro Lex” arată că există o prezumţie de vinovăţie a tuturor celor implicaţi în accident: a ministrului, întrucât nu a justificat situaţia deosebită de a folosi coloana oficială, a persoanei care a aprobat asigurarea coloanei oficiale fără respectarea legii, a şefului de dispozitiv care a folosit ca antemergător un motociclist deşi condiţiile meteo şi de vizibilitate erau nefavorabile, a poliţistului decedat pentru că nu a refuzat misiunea în condiţiile de risc existente, a celor ce nu au semnalizat corespunzător locul în care erau efectuate lucrări la carosabil.

Citește și:  PNL depune moțiune împotriva lui Gabriel Oprea. Ce au declarat Blaga și Gorghiu

„Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a fost în situaţia să aleagă între situaţia deosebită care impunea deplasarea şi situaţia deosebită nou creată prin accident. A ales să-şi continue drumul. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea foloseşte expresii puternice: «nu lăsăm pe nimeni în urmă», «mă bat pentru oamenii mei», «sunt om de onoare», însă realitatea a demonstrat că, pus în situaţia de a fi martorul rănirii un om din echipaj, nici nu s-a dat jos din maşină să vadă în ce stare se află”, arată sindicaliştii de la „Pro Lex”.

Aceştia spun că realizările lui Oprea pentru poliţişti sunt de necontestat, însă, nu compensează şi nici nu-l absolvă de vină, atât moral, pentru fapta de a-şi lăsa în urmă un om din echipaj, şi nici penal, dacă se demonstrează că a abuzat de funcţie.

„Decesul poliţistului din coloana oficială a viceprim-ministrului Oprea reprezintă doar unul din efectele nerespectării legii în MAI. Poliţiştilor le este frică de şefi, execută orice dorinţă a acestora, chiar cu riscul de a răspunde civil, penal sau chiar cu viaţa. Majoritatea dintre aceştia nu contestă când, în mod nelegal, sunt schimbaţi din funcţii de conducere, sancţionaţi disciplinar, obligaţi să plătească reparaţia autovehiculelor de serviciu, puşi să muncească în afara programului fără vreo dispoziţie scrisă din partea şefului unităţii sau să îndeplinească sarcini ce nu au legătură cu atribuţiile din fişa postului”, se arată în comunicat. 

Citește și:  Patru publicații internaționale au relatat despre protestul românilor, în care i-au cerut demisia lui Oprea

Potrivit sursei citate, MAI controlează în mare măsură mişcarea sindicală din poliţie, implicându-se în divizarea sindicatelor şi susţinerea şi promovarea anumitor lideri, care „şi-au dovedit servilismul când s-au transformat în avocaţii ministrului”, invocând realizările acestuia şi vinovăţia poliţistului accidentat.

„Explicaţia acestor puncte de vedere stă în trecutul, prezentul şi beneficiile acestor lideri. Toţi poliţiştii care cunosc şi nu reacţionează la abuzuri, nu sunt victime, ci complici. Declaraţiile sub anonimat nu reprezintă act de curaj şi nu sunt în măsură să schimbe ceva în Poliţie”, susţin membrii „Pro Lex”.

Citeșe și:  Scandalul Oprea: va reseta jocul politic?

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor susţine că schimbarea trebuie să se producă imediat, prin netolerarea ordinelor nelegale, iar viceprim-ministrul Gabriel Oprea să dea dovadă de onoare şi să se retragă din viaţa publică dacă nu prezintă care a fost situaţia deosebită care a justificat escorta poliţiei şi abandonarea poliţistului căzut în misiune.

Gabriel Oprea a arătat, luni, în prima apariţie la aproape o săptămână de la moartea poliţistului Bogdan Gigină, că a ales să tacă din respect faţă de familia acestuia, el susţinând că nu a văzut accidentul, a aflat abia după ce depăşise zona şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l salva pe polițist.

Oprea şi-a început declaraţia spunând că vrea să facă precizări despre accidentul în care a murit Bogdan Gigină ca urmare a solicitării preşedintelui Klaus Iohannis, arătând că declaraţia sa nu se referă la aspectele penale, ci la o serie de întrebări apărute în spaţiul public.

”În seara zilei de 20 octombrie s-a petrecut o tragedie. Poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în misiune şi nimic din ce spunem sau facem nu poate alina durerea părinţilor, a soţiei, nu poate alina o familie care trece printr-o astfel de dramă. Ca tată, din respect pentru familia îndurerată, am ales să nu fac declaraţii după accident şi înainte de înmormântare”, a susţinut Gabriel Oprea.

Citește și:  Ce spun sindicaliștii din Poliție despre moartea polițistului din coloana oficială a lui Oprea

Ministrul Afacerilor Interne a mai spus că nu a văzut cum s-a produs accidentul şi că a aflat despre acesta după ce depăşise locul respectiv, iar apoi a comunicat cu şefii din structurile operative pentru intervenţie rapidă la faţa locului.

Oprea a mai spus că echipajul SMURD a ajuns la faţa locului în trei minute şi jumătate şi că a făcut ”tot ce este omeneşte posibil” pentru salvarea lui Bogdan Gigină.

Declaraţia ministrului Gabriel Oprea vine la aproape o săptămână de la accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului, în contextul în care societatea civilă, şeful statului şi lideri politici i-au cerut explicaţii privind dreptul acestuia de a beneficia de coloana oficială. În urma accidentului, societatea civilă şi mai mulţi lideri politici au cerut demisia sau demiterea lui Gabriel Oprea din toate funcţiile politice deţinute, apreciind că acesta a folosit abuziv coloana oficială în ziua accidentului.

Citește și:  Peste 100 de motocicliști protestează la CLUJ în memoria polițistului Bogdan Gigină

După accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, în spaţiul public s-au vehiculat mai multe întrebări care încă aşteaptă un răspuns de la ministrul Gabriel Oprea, printre care şi cele legate de dreptul acestuia de a beneficia de coloană oficială, dar şi locul de unde acesta venea şi unde trebuia să ajungă în ziua accidentului şi dacă, în condiţii de ploaie, nu trebuia să renunţe la escorta cu motociclist.

Potrivit Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, echipaje ale Poliţiei Rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale doar în cazul şefului statului, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi primului ministrului. Miniştrii pot beneficia de însoţire cu echipaje ale Poliţiei Rutiere doar „în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă”, conform prevederilor legale.

Citește și: MAI şi Poliţia au trimis la Parchet DOAR O PARTE din datele cerute despre coloana lui Oprea

Primul răspuns oficial legat de ancheta privind moartea poliţistului Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, a fost transmis abia duminică, MAI arătând că angajaţii instituţiei, inclusiv ministrul, nu pot prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.

„Ca răspuns la solicitările mass-media referitoare la circumstanţele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie a.c., în urma căruia şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Cosmin Gigină, Direcţia Informare şi Relaţii Publice transmite următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, „procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”, arăta MAI, într-un comunicat de presă transmis duminică, la cinci zile după accident.

Citeșe și: Protest în București: Oprea, demisia!

Ministerul Afacerilor Interne mai arăta că „respectă întocmai prevederile legale şi acordă sprijin activ tuturor instituţiilor abilitate să soluţioneze această cauză”.

La câteva ore după comunicatul MAI, Parchetul Capitalei a transmis precizări privind stadiul anchetei în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină, arătând că anchetatorii au cerut de la MAI, Poliţia Capitalei şi Poliţia Română date despre coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea din ziua accidentului, primind deocamdată doar parţial informaţiile solicitate.

Citeșe și: Predoiu: Cerem în continuare demisia lui Oprea, demersul nostru nu vine dintr-un calcul politic

„Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului. Până în prezent ne-au fost furnizate parţial informaţiile solicitate”, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Duminică, aproximativ o mie de oameni au ieşit în stradă, în centrul Capitalei, pentru a cere demisia sau demiterea ministrului Gabriel Oprea. Aceştia au protestat la Universitate, apoi au mers în marş la sediile MAI şi Guvernului. Proteste similare au avut loc şi la Cluj-Napoca.

Citeșe și: Prima reacție oficială MAI, după accidentul poliţistului

În aceeaşi zi, la Arad, preşedintele Klaus Iohannis declara că ”este inadmisibil” ca Guvernul să nu ia o poziţie oficială în cazul accidentului în care şi-a pierdut viața poliţistul Bogdan Gigină şi adăuga că îi poftește ”de urgenţă în fața microfoanelor pe domnii Ponta și Oprea să dea lămuriri”.

”În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi și nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului, aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea aceste lămuriri, şi nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un poliţist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general”, a declarat şeful statului.

Citeșe și: Membrii UNPR îi iau apărarea lui Oprea pe Facebook. De ce nu are vicepremierul nicio reacție

Premierul Victor Ponta a refuzat să le răspundă jurnaliştilor, vineri, dacă ministrul Gabriel Oprea avea dreptul legal să folosească escorta Poliţiei Rutiere, inclusiv a motocicliştilor, în toate deplasările pe care acesta le face, el precizând că răspunde doar la întrebări legate de rectificarea bugetară.

Mai mulţi lideri politici, precum şi organizaţii neguvernamentale au cerut demisia lui Gabriel Oprea din funcţiile de vicepremier şi de ministru de Interne, dar şi lămurirea circumstanţelor accidentului a cărui victimă a fost Bogdan Gigină.

Citeșe și: Consiliera lui Oprea: Nu știm să apreciem lucrurile bune pe care le fac puţinii oameni de caracter

O petiţie online intitulată „Demisia, Oprea! Încetați abuzul de coloane oficiale!” şi iniţiată la două zile după accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului, a adunat în patru zile aproape 16.000 de semnături.

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală. Bogdan Gigină a fost înmormântat vineri, cu onoruri militare, în prezența a sute de colegi îmbrăcați în uniforme.

Citeșe și: Dosarul polițistului mort în coloana oficială a lui Gabriel Oprea. Ministrul și Ponta tac. Tot mai multe voci îi cer demisia lui Oprea

Polițistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Abia la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la „o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice”.

 

 

Cele mai citite

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă