7.4 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialSindicaliştii anticipează noi greve spontane în Educaţie

Sindicaliştii anticipează noi greve spontane în Educaţie

Sindicaliştii din învăţământul preunivesitar consideră că este foarte probabilă declanşarea de noi greve spontane ale cadrelor didactice, dată fiind intenţia guvernului de a plafona salariile profesorilor, informează NewsIn.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt de părere că nemulţumirea angajaţilor din Educaţie ar putea duce la proteste independent de consultarea lor cu privire la „declanşarea organizată” a grevei.

„Nu excludem ca acţiuni de protest spontane, cum au fost cele din judeţele Suceava şi Botoşani, să apară peste tot unde profesorilor li se pregăteşte tăierea drepturilor salariale câştigate în instanţă”, au declarat  cei de la FSLI.

Cadrele didactice din Suceava şi Botoşani s-au aflat în grevă peste două săptămâni, iar protestul ar putea fi reluat în ziua în care guvernul îşi va suma răspunderea pe proiectul plafonării salariilor cadrelor didactice.

În acelaşi context, FSLI a început de mai multă vreme consultarea membrilor cu privire la declanşarea grevei generale în învăţământul preuniversitar. La fel se întâmplă în cazul Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), al cărei preşedinte, Gheorghe Isvoranu, spune că „un astfel de protest trebuie pregătit din timp, pentru a nu păţi ce a fost anul trecut, la sfârşitul lunii mai, când nu a avut amploarea şi efectele dorite”.

Premierul Emil Boc a anunţat că guvernul a discutat joi în primă lectură actul normativ privind salarizarea din educaţie, în virtutea deciziilor instanţelor care au dat dreptul la majorarea cu 50% a salariilor, precizând că proiectul va fi trimis Consiliul Economic şi Social (CES) şi abia apoi se va decide forma de promovare.

„Am discutat problema salarizării din educaţie, astăzi România nu îşi poate permite să plătească majorarea salariilor profesorilor cu 50%. În consecinţă, în momentul de faţă, în România, datorită practicilor judiciare neuniforme, există profesori cu salarii majorate cu 50% şi unii cu salarii nemajorate cu 50%”, a spus Boc, dând exemplul situaţiei din Botoşani şi Suceava.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că intenţia guvernului de a plafona salariile personalului didactic este o încălcare gravă a drepturilor pe care profesorii le-au câştigat în instanţă şi cer demisia premierului Emil Boc şi a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

„Prin această hotărâre, guvernul demonstrează încă o dată că România nu este un stat de drept, iar nerespectarea justiţiei anulează rolul acesteia. La nivelul federaţiei noastre sunt 7.000 de hotărâri judecătoreşti irevocabile pentru reîncadrare potrivit Legii 221/2008 şi peste 50.000 de procese pe rol. Nerecunoaşterea acestor reîncadrări pe posturi şi a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri irevocabile reprezintă o nerespectare a rolului pe care îl are un cadru didactic în formarea copiilor, cei care reprezintă viitorul acestei naţiuni”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

Cele mai citite

Cine ne apără de autointitulații procurori fiscali – BĂNCILE? Cazul Apador CH- ING

Sub pretextul luptei contra spălării banilor, unele bănci din România abuzează de relația de putere asupra clienților: închid conturi discreționar, sechestrează banii din ele,...

Străzi mai sigure și consum redus: 500 de milioane de lei pentru un program de Iluminat Public Ecologic

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie Ministrul Mediului, Mircea Fechet a anunţat că a trimis...

Impactul alegerilor din SUA asupra afacerilor americane din România: O privire asupra companiilor IT, Consultanță și Imobiliare

Cum rezultatele electorale dintre Trump și Harris pot influența strategiile corporațiilor americane în România și topul firmelor cu acționariat american Analiza datelor de pe platforma...
Ultima oră
Pe aceeași temă